Nicușor Dan: Am lansat procedura pentru finalizarea proiectului Prelungirea Ghencea

Data publicării:
muncitori la lucrari de infrastructura
Primăria Capitalei a lansat procedura pentru finalizarea proiectului Prelungirea Ghencea. Foto: Facebook/ Nicușor Dan

Primarul Bucureștiului, Nicușor Dan, a anunțat că Primăria Capitalei a lansat procedura pentru finalizarea proiectului Prelungirea Ghencea. Este vorba despre lărgirea celei mai circulate artere din sud-vestul Bucureștiului. Lucrările ar urma să fie finalizate în 2026.

„Vom achiziționa serviciile de proiectare și execuție, atât pentru finalizarea lucrărilor executate parțial, cât și pentru demararea lucrărilor la celelalte etape ale proiectului, inclusiv linia de tramvai și parcarea de tip Park & Ride”, a scris Nicușor Dan pe Facebook.

Licitația a fost lansată pe SEAP, iar firmele se pot înscrie până în 12 ianuarie 2024.

„Pe Prelungirea Ghencea sunt 6 tronsoane: 1, 2, 3, 4, tramvaiul și Park & Ride-ul de la ieșirea din București. Tronsonul 2 e gata, tronsonul 1 o să fie gata vara asta, tronsoanele 3 și 4 și tramvaiul și Park & Ride le-am scos în achiziție, documentația este pe SEAP. Problema Prelungirea Ghencea se termină cam în doi ani și jumătate. În vara asta o să avem tronsoanele 1 și 2”, a spus Nicușor Dan vineri, la Digi24, la emisiunea LIVE cu Rotaru și Kiss.

Potrivit anunțului de pe SEAP, proiectul are ca scop „fluidizarea traficului pe direcția Est-Vest care în prezent se desfășoară în condiții dificile de siguranță și confort. Principala funcțiune este aceea de a asigura desfășurarea unui trafic în condiții sporite de fluidizare, siguranță și confort, atât pentru participanții la trafic care tranzitează zona cât și pentru pietonii și vehiculele/bicicletele din zonele străbătute de stradă Prelungirea Ghencea și Bulevardul Ghencea sau în zonele apropiate acestora”.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri