Peste o sută de cartuşe şi două pistoale, descoperite de un localnic din Strehaia care a vrut să renoveze acoperişul casei

Data publicării:
pistol

Peste o sută de cartuşe şi două pistoale, dintre care unul posibil să fie confecţionat artizanal, au fost descoperite de un localnic din Strehaia care a vrut să renoveze acoperişul casei. Poliţiştii au confiscat armele şi muniţia şi încearcă să stabilească modul în care au ajuns acolo.

Poliţişti din Mehedinţi au anunţat, marţi, că au fost sesizaţi de către un bărbat de 65 ani din Strehaia că, în timp ce renova acoperişul locuinţei, a găsit mai multe elemente de muniţie şi două pistoale a căror provenienţă nu o cunoaşte.

„La faţa locului s-au deplasat specialişti din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, care au identificat 84 cartuşe cu glonţ calibru 5,6 mm, un încărcător de pistol în interiorul căruia se aflau 3 cartuşe cu glonţ calibru 9 mm, 17 cartuşe cu glonţ calibru 7,62 mm, 23 capse nepercutate, precum şi două pistoale, unul posibil să fie confecţionat artizanal”, au anunţat poliţiştii.

Aceştia au ridicat întreaga cantitate de muniţie şi cele două arme în vederea continuării cercetărilor sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Strehaia.

De asemenea, a fost întocmit dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, urmând a stabilii provenienţa gloanţelor şi a pistoalelor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri