Pfizer anunță că a început să testeze noul său medicament cu administrare orală, care ar putea preveni Covid-19

Data actualizării: Data publicării:
șapte pastile pe o mască de protecție întinsă pe o masă
Pastile pentru tratament COVID. FOTO: Profimedia Images

Pfizer a anunțat, luni, că a început testarea pentru medicamentul antiviral pentru prevenirea Covid-19 în cei deja expuși la coronavirus, relatează Reuters.

Medicamentul, denumit PF-07231332, se administrează oral și va fi testat pe până la 2.660 de adulți sănătoși cu vârste de peste 18 ani care trăiesc în aceeași locuință cu o persoană infectată cu coronavirus care a dezvoltat simptomele Covid-19.

În cadrul testului, vor fi administrate medicamentul și o doză scăzută de ritonavir, un medicament mai vechi, folosit în trecut combinații de tratament pentru infecția cu HIV.

Pfizer și rivalii săi s-au angajat într-o „cursă” pentru dezvoltarea acestui tip de medicament. Companiile Merck și Ridgeback Biotherapeutics au anunțat, de asemenea, la începutul acestei luni, că au început testările pentru propriul lor medicament, molnupiravir, menit să prevină îmbolnăvirea simptomatică la persoanele deja infectate sau expuse la coronavirus.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Tezaurul românesc de la Moscova, mai aproape de a reveni în țară. Decizia istorică a...
Digi FM
Ce avere lasă în urmă Silviu Prigoană și cine o va moșteni. Fostul om de afaceri avea zeci de imobile și...
Pro FM
Lavinia Pîrva, despre motivele pentru care a dispărut din lumina reflectoarelor: „Am simțit cu toată ființa...
Film Now
Ellen Pompeo, pe străzile din LA, într-o zi obișnuită, când nu îmbracă uniforma medicală în serialul „Grey's...
Adevarul
Analiza pieței imobiliare din România. Cum vor influența alegerile prețurilor locuințelor și ce orașe vor fi...
Newsweek
400.000 pensionari iau 1.800 lei în plus la PENSIE în decembrie. Ministrul muncii zice cine ia banii
Digi FM
Ce face acum Adrian Țuțu, primul câștigător "Românii au talent", la 13 ani de când lua premiul de 120.000 de...
masina-de-politie-in-urmarire
Scandal din gelozie într-un mall din Capitală. Trei indivizi, cercetaţi după ce au bătut două femei şi un...
Digi Animal World
Ce fel de stăpân de câine ești? Oameni de știință au descoperit trei categorii de proprietari
Film Now
Cum a reacționat Dwayne „The Rock” Johnson când o femeie i-a spus că are cancer în stadiu terminal. Imaginile...
UTV
Ana Baniciu si-a aratat casa veche de un secol, renovata in mare stil. „Am incercat sa ii dam un aspect...