Băsescu, despre Tăriceanu: A trăit într-o casă care a fost domiciliul conspirativ

Data publicării:
Traian Băsescu

Fostul președinte Traian Băsescu a declarat, joi, că, spre deosebire de procesul său cu CNSAS, care nu este încheiat, liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu „a trăit într-o casă care a fost domiciliul conspirativ”, potrivit Mediafax.

„Mă refer la Tăriceanu, care înțeleg că nu încape de Petrov, numai că eu am un proces, el a trăit într-o casă care a fost domiciliul conspirativ. E de discutat aici. Eu nu am terminat procesul, sunt convins că o voi clarifica în instanță acțiunea CNSAS”, a susținut Băsescu, la Realitatea TV.

Reacția fostului președinte vine în contextul în care Călin Popescu Tăriceanu a afirmat, joi, că nu e de acord ca PMP să facă parte din guvernare, deoarece în partid sunt „turnătorii Securității, personalizați de domnul Petrov”, facând referire la acesta.

„Am înțeles că cei de la PMP ar fi dorit să intre în viitoarea formulă guvernamentală. Am spus foarte clar, că nu mi se pare normal, la 30 de ani de la căderea comunismului, să avem în continuare la cel mai înalt nivel, prezenți, turnătorii Securității, presonalizați de domnul Petrov(n.r Traian Băsescu) și de partidul domniei sale. Cred că este nevoie de o curățenie morală din această direcție și nu e un lucru pe care să-l putem accepta și am văzut că și alte partide cum este UDMR-ul, au aceeași cerință”, a declarat liderul ALDE Călin Popescu-Tăriceanu, la finalul consultărilor cu PNL.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are Ilie Bolojan ca premier. Tabel comparativ cu veniturile prim-miniștrilor europeni
Digi FM
A rupt tăcerea după 40 de ani. Actrița Anna Széles, dezvăluiri despre divorțul de Florin Piersic: „Sufeream...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Pepe, tată pentru a patra oară. Soția lui a născut în a doua zi de Paște: "Dumnezeu ne-a binecuvântat cu...
Film Now
După trei divorțuri, Robin Wright și-a găsit marea dragoste într-un pub din Anglia. Motivul pentru care...
Adevarul
Vacanțe dezamăgitoare în locuri de vis: destinații populare pe care turiștii regretă că le-au vizitat
Newsweek
Decizie cu impact la pensie. Instanța a spus dacă stagiul de cotizare suplimentar pentru grupe e contributiv
Digi FM
Cine e politicianul care a dansat de bucurie după înfrângerea lui Viktor Orban. Imaginile au devenit virale
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce să faci dacă ai mâncat prea mult de Paște. Soluții simple pentru a-ți reveni rapid
Digi Animal World
Cum reacționează un câine atunci când e certat de stăpân pentru năzbâtia făcută. Imaginile sunt virale
Film Now
Are șapte copii și sunt totul pentru el. Robert De Niro, cu partnera sa și fiica lor de 3 ani. Imagini rare...
UTV
Mihaela Rădulescu vorbește despre conflictul cu familia lui Felix Baumgartner. „Mi-au împachetat lucrurile ca...