Sari la conținut

Băsescu: Programul de guvernare al lui Dragnea trebuie abandonat

Fostul președinte Traian Băsescu spune că noul guvern trebuie să abandoneze programul PSD, pentru că acesta „blochează dezvoltarea României”, și să-și asume un altul astfel încât „România să profite de ciclul economic favorabil la nivel european”, potrivit Agerpres.

basescu fb

Foto: Facebook / Traian Băsescu

„Programul de guvernare al lui Liviu Dragnea trebuie abandonat, pentru că pur și simplu blochează dezvoltarea României, prin sacrificarea pe termen scurt și mediu a investițiilor. Este un program pe care nici Dragnea nu-l înțelege în efectele lui profunde, program care înseamnă sacrificarea dezvoltării țării. (...) Un nou guvern trebuie să abandoneze programul lui Dragnea și să-și asume un program simplu, cu cinci obiective prioritare, care pot face ca România să profite de ciclul economic favorabil la nivel european”, a scris Băsescu pe Facebook.

Primul obiectiv prevede, în viziunea fostului șef de stat, „dezvoltare durabilă, prin utilizarea accelerată a fondurilor destinate dezvoltării de la UE, BEI, BERD și BIRD, în total cca. 30 miliarde euro, din care 23,5 miliarde fonduri de coeziune nerambursabile de la UE”. Traian Băsescu spune că în acest mod se vor crea locuri de muncă prin investiții.

Consolidarea îndeplinirii Criteriilor de la Maastricht în vederea accelerării proceselor de aderare la moneda euro pentru a crește nivelul de integrare a țării în UE și pentru a fi parte a proceselor decizionale majore în UE, reprezintă al doilea obiectiv propus de Traian Băsescu.

Totodată, acesta propune revizuirea noului Cod Penal și a celui de Procedură Penală „pentru aducerea lor la normele de constituționalitate în baza deciziilor CCR”, elaborarea unei noi legi a executării pedepselor, „care să stimuleze reintegrarea în societate a celor condamnați penal”, dar și a legii răspunderii magistraților.

Băsescu mai spune că noul Executiv va trebui să mai aibă ca obiective asigurarea vaccinurilor și a medicamentelor oncologice, precum și „înghețarea Codului Fiscal în forma actuală, până în anul 2020, pentru a garanta stabilitate mediului de afaceri”.

Etichete: traian basescu , fonduri europene , liviu Dragnea , program de guvernare

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale