Sari la conținut

Buget record pentru partide. Cătălin Rădulescu, PSD: Adică, hai, chiar suntem şi noi în preşedinţia Europei!

Buget record pentru finanțarea partidelor parlamentare în 2019. Peste 400 de milioane de lei din bani publici vor ajunge anul acesta în trezoreriile de partid, la care se adaugă şi sumele alocate campaniilor electorale. Este o creştere de aproape 28 de ori, față de 2016. Partidele din Opoziţie spun că s-a ajuns la sume exorbitante, iar principalul beneficiar este PSD. Social-democraţii susţin că legea a fost votată în Parlament şi că toate partidele au nevoie de aceşti bani. Doar că acum puterea a mers până la limită cu alocările.

Partidele se îmbogăţesc de la an la an. Vremurile în care creditorii le băteau la uşă sunt deja istorie, iar vistieriile sunt pline. Miracolul a fost reprezentat de banii publici, subvenţia pe care partidele o primesc anual. În ultimii ani, artificiul folosit de putere a fost să se raporteze la PIB şi nu la veniturile bugetare când calculează procentul care revine partidelor. Mai mult, au împins procentul de la 0,02 din PIB la 0,04 din PIB, varianta maximă permisă de lege.

Propunerea în bugetul pentru 2019 este de 409 milioane de lei, mai mulţi bani decât are la dispoziţie spre exemplu municipiul Braşov. De 28 de ori mai mult decât în 2016, când subvenţia pentru toate partidele era de doar 14.5 milioane de lei.

Anul trecut, PSD a obținut o subvenție de aproape o sută de milioane de lei, din cele 170 de milioane acordate tuturor partidelor parlamentare, iar PNL- peste 44 de milioane de lei. Anul acesta, PSD o să aibă o subvenţie de peste 200 de milioane de lei.

Reporter: De ce nu dați aceşti bani pentru copiii ţării?

Liviu Dragnea, președintele PSD: Eu v-am spus, înţeleg că vă supără că luăm de la servicii, dar asta e decizia.

Catălin Rădulescu, deputat PSD: Mi se pare ca e ok, sunt destul de multe cheltuieli, adică sunt cheltuielile de sediu, toate sediile sunt nerenovate de douăzeci şi ceva de ani. Aţi fost vreodată în Kiseleff să vedeţi, aţi văzut acolo, se ia şi culoarea de pe covoare. Adică, hai, chiar suntem şi noi în preşedinţia Europei, şi banii ăştia nu îi ia doar PSD-ul, îi ia toate partidele, nu?

Reporter: De ce este nevoie de 100 de milioane de euro în 2019 pentru partide?

Mircea Draghici, trezorier PSD: Parlamentul va decide.

Reporter: Dar nu este o subvenție prea mare?

Acelaşi Mircea Drăghici spunea în urmă cu câteva luni, după ce partidul beneficiase de 100 de milioane de lei în 2018, că se poate ajunge la o tăiere în 2019. A fost de fapt o dublare.

Mircea Draghici, trezorier PSD, 18 octombrie 2018: Sunt contestate de cei din Opoziţie, care propune o redirecţionare a sumelor către alte proiecte de investiţii.

Dan Barna, președintele USR: USR nu a cerut în niciun moment mărirea subvenţiei. E inadmisibil să se mărească din nou subvenţia pentru partidele politice în condiţiile în care nu respectăm principiul de 6% pentru educaţie.

Robert Sighiartău, secretar general PNL: Eu, în momentul în care vad că pesediştii încearcă prin toate metodele să-şi atragă bani personali prin toate modalităţile, inclusiv prin finanţarea partidelor, bineînţeles că mă deranjează, deoarece cei mai avantajaţi odată cu creşterea bugetului pentru partide sunt cei de la PSD.

Acelaşi punct de vedere vine şi din tabăra PMP.

Eugen Tomac, președintele PMP: Partidele, pentru a se profesionaliza, pentru a avea oameni de calitate și pentru a nu mai sta înconjurate de grupuri de interese economice, financiare şi de altă natură, nu e rău să fie susţinute, însă sumele sunt exorbitant de mari. Cred că legea trebuie ajustată.

UDMR nu doreşte să beneficieze de subvenţia pentru partide, ci de cea pentru minorităţile naţionale care este mai mare. În ultimii doi ani, Uniunea a încasat peste 53 de milioane de lei.

Etichete: liviu Dragnea , catalin radulescu , subventii partide , bani partide

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale