Carmen Dan: Nu îmi dau demisia! Cererea președintelui, nejustificată

Data actualizării: Data publicării:
Carmen Dan vorbeste la un microfon cu steagul nato in spate
Ministrul de Interne, Carmen Dan / Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul de interne, Carmen Dan, refuză să-și dea demisia, considerând că acest gest este nejustificat. Ministrul a prezentat într-o declarație de presă, miercuri seara, argumente prin care neagă orice responsabilitate pentru organizarea defectuoasă a votului la alegerile europarlamentare 2019 și referendumul pe justiție.

Ea a spus că nu MAI a fost organizatorul votului în diaspora, iar în țară nu au existat raportări de fraude, ci cel mult a fost vorba de unele „sincope”, pentru care, în unele cazuri, responsabilitatea ar aparține STS, după cum a sugerat ministrul de interne.

Dacă votul din țară nu a fost corect, înseamnă că PNL a câștigat fraudulos? a întrebat retoric ministrul Carmen Dan. „Nu au existat situaţii în planul ordinii publice care să influenţeze siguranţa votului”, a subliniat ea.

Carmen Dan a avut un discurs cu pronunțate accente polemice, în care a menționat și ideea vehiculată de Teodor Meleșcanu că votul a avut disfuncționalități din cauza referendumului propus de președinte.

„O demisie o voi depune numai atunci când partidul mi-o va cere. Am discutat cu doamna prim-ministru și mă simt nevoită să dezamăgesc: nu-mi voi da demisia nici imediat, nici imediat”, a încheiat Carmen Dan.

Președintele Klaus Iohannis ceruse, însă, demiterea ministrului de interne Carmen Dan.

Carmen Dan a arătat că Guvernul nu a organizat mai puţine secţii în ţară decât la alte alegeri şi „nici nu a înfiinţat secţii ascunse prin cătune, aşa cum specula propaganda dreptei”. Ea a precizat că au fost 18.730 secţii de votare la alegerile europarlamentare, faţă de 18.626 organizate de tehnocraţi.

„Nimeni nu ar trebui să fie deranjat de timpul necesar exercitării votului, aşa cum nimeni nu s-a arătat deranjat de referendumul solicitat de preşedinte a fi organizat în aceeaşi zi. Altfel ar fi stat lucrurile dacă era un singur buletin de vot şi astăzi nu ar mai fi fost motive pentru solicitarea impertivă şi nejustificată a demisiei”, a spus Carmen Dan. Potrivit ministrului, tabletele au fost folosite de personal instruit de STS.

Totodată, Carmen Dan a spus că toate informaţiile care ţin de modul de desfăşurare a activităţii MAI fac obiectul unei analize care va fi prezentată joi premierului. MAI face astfel de analize după evenimente de o astfel de anvergură, a adăugat ministrul.

„Nu e supriză că domnul preşedinte îmi cere demisia. Nu e prima dată şi e de notorietate această idee fixă. Politic, îi răspund că nu mă impresionează astfel de cereri urgente, chiar dacă acestea sunt dublate de riscul unor dosare penale. De fiecare dată o demisie din funcţie o voi depune numai atunci când partidul din care fac parte mi-o va cere. Am discutat cu doamna prim-ministru după ce am ascultat declaraţia preşedintelui şi mă văd nevoită să-l dezamăgesc: nu îmi voi da demisia nici imediat, nici imediat”, a spus în încheiere Carmen Dan.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că solicită demiterea imediată a miniştrilor Carmen Dan şi Teodor Meleşcanu. Preşedintele a anunţat înfiinţarea unei comisii mixte la Administraţia prezidenţială pentru rezolvarea problemelor de la vot şi a spus că politic, cei care au organizat prost alegerile trebuie să plătească cu funcţia.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate