Ciucă: Populația va avea asigurată alimentarea cu energie. Plafonarea și compensarea prețurilor se vor aplica în continuare

Data actualizării: Data publicării:
sedinta guvern ciuca iministrii la masa
Premierul Nicolae Ciucă în ședință de guvern. Foto: gov.ro

Premierul Nicolae Ciucă a convocat prima reuniune a Comitetului interministerial pentru asigurarea rezilienței energetice și implementarea proiectelor de infrastructură în energie. El a dat asigurări că la iarnă nu vor fi probleme în alimentarea cu energie și că măsurile de plafonare și compensare a prețului energiei vor rămâne în vigoare. Guvernul a cerut ANRE o informare privind prețurile la energie și stadiul implementării schemei de sprijin pentru plata facturilor.

La nivelul Guvernului continuăm pregătirea sezonului rece, asigurând populației și economiei românești alimentarea cu energie. Așa cum ne-am asumat, măsurile de plafonare și compensare a prețului la energie vor rămâne active, în formula necesară protejării cetățenilor și economiei.

În paralel, stabilim noi responsabilități pentru a accelera implementarea proiectelor de infrastructură în energie, valorificând oportunitățile pe care România le are la nivel național și geo-strategic”, a spus Ciucă, potrivit unui comunicat de presă.

În cadrul reuniunii s-a discutat despre identificarea soluțiilor pentru aplicarea măsurilor de protejare a consumatorilor casnici și economiei de efectele creșterii prețurilor la energie. Premierul a stabilit un plan de acțiune care să asigure predictibilitate din perspectiva producției de energie, cât și din punct de vedere bugetar, potrivit comunicatului.

Ministerul Energiei va prezenta în 22 august situația programelor de investiții în capacitățile de producție, atât ale companiilor de stat, cât și cele dezvoltate de mediul privat.

Tot atunci, ANRE va transmite Guvernului României o informare cu privire la evoluția pieței energetice din ianuarie până în prezent, cât și cu privire la stadiul implementării schemei de sprijin pentru plata facturilor la energie, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul energiei.

De asemenea, până la 31 august, Ministerul Energiei va transmite Comitetului interministerial pentru asigurarea rezilienței energetice și implementarea proiectelor de infrastructură în energie Programul de iarnă în domeniul energetic.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Risc fără precedent pentru viața de pe Pământ: Se cere oprirea cercetării asupra...
Digi FM
Un puști de la grădi, vedetă pe TikTok, după „gafa” pe care a făcut-o la serbare. Utilizatorii de internet...
Pro FM
Cornel Ilie, devastat de moartea lui Nicu Sârghea, toboșarul Vunk, prietenul pe care-l avea din clasa a...
Film Now
Cum arată azi Michaela Quinn și Sully din serialul vedetă al anilor 90, "Dr. Quinn". Filmările începeau acum...
Adevarul
Cum vor arăta oamenii în 2050 dacă nu vor dormi mai mult de 6 ore pe noapte
Newsweek
Ministrul Muncii spune dacă pensia mai crește la 1 ianuarie și la Mica Recalculare. Ce pericole sunt
Digi FM
Câți bani ar putea câștiga România în fiecare an, datorită aderării la Schengen. Adrian Negrescu: „E nevoie...
Digi World
Când e solstițiul de iarnă în 2024 și de ce este cea mai lungă noapte din an
Digi Animal World
Ce a făcut o vacă după ce stăpânul său a vândut-o unui vecin: „Asta se întâmplă când vinzi un animal fără...
Film Now
Jennifer Aniston și Sandra Bullock, împreună la un medic estetician cunoscut pentru liftinguri faciale și...
UTV
Raluka, despre cum l-a cunoscut pe iubitul ei cu 22 de ani mai in varsta. „Am stat la povesti vreo 6 ore"