Daniel Barbu: Poate vom depăși și pragul 2016, poate mergem și atunci împreună

Data publicării:
11032013 20emisiune-54249

„Nu e vorba de supărare, e vorba de o chestiune de limbaj. Nu l-am auzit pe Dragnea, de la care a început chestiunea zilei, l-am citit pe ecran, mi s-a părut just ce spunea, sigur, dramatizând puțin cu posibila apariție a unor fisuri în USL. E vorba că trecerea lui Stănișoară la PNL tulbură anumite raporturi de forțe locale, asta ia timp, energie din partea liderilor naționali, ca să intervină, să readucă echilibrul”, a declarat Daniel Barbu, PNL, ministrul culturii.

„Antonescu a vorbit despre percepții, nu a spus cum crede el că stau lucrurile, ci care e percepția. De atâtea ori în presă s-au făcut ironii despre pactul de colaborare, conviețuire, etc. Dacă ne gândim pe acest plan al percepțiilor, avem azi cuvinte ce ne pot face să discutăm, dar nu cred că discuția e serioasă. USL a dovedit în chestiuni mult mai dramatice că rezistă”, a subliniat el.

Cred că în spatele declarațiilor sunt unele mesaje, dar ar trebui să le formuleze în cadrul USL, pentru că după aceea se interpretează. Oricum, ca la noi la nimeni. Dacă face acum o listă cu traseiștii din Parlamentul României, cred că singura formațiune stabiliă e UDMR”, a spus Laszlo Borbely, UDMR.

„În legătură cu disputa PNL și PDL, e clar că e un joc de imagine, pentru opinia publică Guvernul Ponta înseamnă PSD, cu tot ce acumulează pe partea de bine, cu Ponta care apare peste tot, pe un sistem de comunicare bun. Deci PNL trebuie să iasă cu ceva, că altfel pierde”, a subliniat Mircea Toader, PDL.

„Cazul Stănișoară e rușinos, nu o persoană contează. Dacă pleca toată filiala, cum a plecat la Caraș, era o problemă. Și cine vorbește de migrație, Dragnea, care a fost la noi (...) și a plecat cu toți primarii”, a adăugat el.

USL este stabil, rezistent. Poate vom depăși și pragul 2016, se poate să mergem și atunci împreună”, a spus Daniel Barbu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri