De ce a desemnat-o Iohannis pe Dăncilă. Explicațiile președintelui

Data actualizării: Data publicării:
dancila
Foto: Inquam Photos / George Călin

Președintele Klaus Iohannis a explicat de ce a desemnat-o pe Viorica Dăncilă pentru funcția de premier. Dăncilă a fost propunerea venită din partea PSD-ALDE, după demisia lui Mihai Tudose.

În discursul rostit în fața şefilor misiunilor diplomatice acreditaţi la Bucureşti, Iohannis a spus că România are o societate matură și activă, dar care are nevoie de un stat pe măsură. Mai târziu, a fost întrebat de jurnaliști cum explică faptul că a desemnat-o pe Dăncilă pentru funcția de premier, deși societatea civilă i-a cerut să nu facă acest lucru.

„Despre aceste chestiuni am vorbit chiar la desemnare și am spus atunci - poate unii au crezut că o spun de complezență - am cântărit toate argumentele și am ajuns la concluzia că asta e varianta pe care trebuie să o accept”, a spus președintele.

El a adăugat că nu i-a fost teamă de suspendare, în cazul în care ar fi respins propunerea PSD.

„Nu există motiv pentru o suspendare și încet, dar sigur trebuie să eliminăm acest factor din discuția publică. E o discuție care se poartă fiindcă au mai fost încercări de suspendare la noi, nereușite, și nu cred că trebuie ca această posibilitate de suspendare să fie un argument în dezbaterea publică. Pentru mine acesta nu e un factor de decizie”, a adăugat el.

„Majoritatea parlamentară a recomandat-o”, a precizat președintele.

El a vorbit și despre faptul că președintele PSD, Liviu Dragnea, nu a exclus ca din Guvernul Dăncilă să facă parte și persoane cercetate penal.

„Poziția mea e foarte bine cunoscută, din păcate ea încă nu se regăsește în Constituție, dar consider că trebuie să facem cu toții, împreună, un efort de îmbunătățire a acestei situații, de aceea am propus ca, dacă tot ne apucăm să discutăm de Constituție, atunci eu consider că principiul integrității trebuie să fie în Constituție”, a spus Iohannis.

Întrebat dacă, în discuția avută cu Dăncilă, i-a cerut acesteia ca în Cabinetul său să nu existe persoane cu probleme penale, Iohannis a răspuns: „Când am vorbit cu doamna Dăncilă m-am concentrat pe persoana domniei sale, pentru că despre asta a fost vorba, nu despre Guvern. În continuare vom vedea cu ce echipă știe să vină PSD”.

Președintele a negat acuzația că ar fi făcut un „blat” cu PSD, când a acceptat să o desemneze pe Viorica Dăncilă. „E absurd”, a spus el.

Întrebat dacă, la decizia de desemnare a premierului, a contat faptul că PNL și USR nu au venit cu o propunere de premier, Iohannis a răspuns: „Când am făcut consultările, puteam să chem doar coaliția majoritară. Nu am făcut așa, cum nu am făcut așa nici data trecută. Am vrut să cunosc opinia tuturor partidelor parlamentare. Reunosc că mi-ar fi făcut plăcere ca la întrebarea pe care am pus-o fiecărui grup din opoziție: 'ați vorbit cu ceilalți?', măcar unii să răspundă da”.

Ar fi acceptat președintele o propunere venită din partea opoziției? Răspunsul lui Iohannis: „O democrație, un parlament poate să funcționeze optimal numai dacă ambele laturi sunt puternice, și cei de la putere, și cei din opoziție. Sper să ajungem la un astfel de parlament, atunci cu siguranță soluțiile care trebuie să apară în parlament vor apărea și vor fi solicitate de acolo și nu din altă parte, de unde nu pot apărea”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ancheta morții lui Mario, dată peste cap. Mai există un suspect, familiile au început să vorbească: „Să îl...
Digi FM
După ani de încercări, Ricky Martin și‑a vândut apartamentul din Manhattan. Cât a obținut pe locuința cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Care este numele real al lui Bad Bunny? Povestea adorabilă din spatele celebrului său nume de scenă
Film Now
Kristen Stewart, despre prințesa Diana, la cinci ani de la rolul din „Spencer”. „Pot plânge oricând mă...
Adevarul
Întâmplările stranii de la originea stațiunii Semenic, perla Banatului Montan: „Oferă mai mult decât Davosul”
Newsweek
Pensie mai mică după recalculare. Un pensionar rămâne fără 1.000 lei pe an. Specialiștii explică de ce
Digi FM
„Superbă”. Charlize Theron, apariție surpriză la ceremonia de deschidere a JO 2026. Actrița a transmis un...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Cauza morții lui Jane Austen a rămas un mister timp de peste 200 de ani. Ce indicii oferă scrisorile și...
Digi Animal World
Doi bărbați au salvat un porc și l-au învățat să folosească toaleta: „Îl iubim, nu este animalul nostru de...
Film Now
Jennifer Lawrence susține că a pierdut un rol într-un celebru film regizat de Tarantino, pe motiv că nu era...
UTV
Mira și Andrei Bănuță sunt sau nu un cuplu. Artistul lămurește zvonurile apărute după aparițiile lor pe scenă