Eugen Teodorovici: PSD a depus moțiune simplă împotriva ministrului de Finanțe, Florin Cîțu

Data publicării:
colaj teodorovici citu - inquam_fb
Foto: InquamPhotos/Facebook

„Grupul parlamentar al PSD din Senat depune moțiunea simplă cu titlul «Guvernare PNL - numele tău este austeritate»”, a anunțat, în plenul de luni al Senatului, Eugen Teodorovici, potrivit Mediafax.

”Dacă este cineva care consideră că deprecierea din ultima perioada a leului, ulterior preluării guvernării de către PNL, nu are nicio legătură cu avalanșa de declarații iresponsabile scoase din obscuritatea unei pagini personale de Facebook și aduse în lumina reflectoarelor la nivel de poziții oficiale și atitudini publice <asumate>, atunci am ajuns în situația unei harababuri la nivelul puterii executive, ce ar putea degenera într-o degringoladă la nivelul întregii țări”, se arată în textul moțiunii simple.

Social-democrații acuză că, în fapt, singura „certitudine” după învestirea guvernului Orban și instalarea lui Florin Cîțu la finanțe este, în acest moment, scăderea leului în raport cu euro și dolarul american, ceea ce se va traduce pentru populația României în creșterea facturilor, a prețurilor bunurilor și tarifelor la servicii, a ratelor la creditele bancare și inflație.

”Domnule Cîțu, domnule Orban, nu este o greșeală să vă recunoașteți limitele. Din contră, de cele mai multe ori, este nevoie de acea doză de onestitate cu privire la greșelile din trecut și la neliniștile și hazardul prezentului. Aceasta nu va știrbi cu nimic din ceea ce este „smart” sau ”bright” în fiecare dintre dumneavoastră, dar vă va așeza, la un moment dat, acolo unde vă este locul, dincolo de tendința, poate firească, de a încerca să înaintați pe scara ierarhiei până la limita de incompetență, parafrazând principiul enunțat de Peter. Și atunci, domnule Cîțu, domnule Orban, vom prefera să vă dați o demisie demnă în acest moment, unei demiteri rușinoase mai târziu! Sunteți o echipă și puteți face asta împreună, dacă vă lipsește curajul individual”, se arată în finalul moțiunii simple a PSD.

Viorica Dăncilă a afirmat, în urmă cu o săptămână, că PSD va depune în Parlament o moțiune simplă împotriva ministrului de Finanțe Florin Cîțu, pentru a da explicații cu privire la creșterea euro.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Din ce trăiește Nicolae Văcăroiu la 82 de ani. Cum arată acum şi ce pensie are fostul premier
Digi FM
Scandalul de la ANM ia amploare. Diana Buzoianu explică de ce nu poate fi demisă directoarea Elena Mateescu...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
De ce s-a despărțit Cheloo de prima soție. Daniela Niculescu rupe tăcerea despre mariajul lor: „A plâns”
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sylvester Stallone, dezvăluiri despre conflictul de 20 de ani cu Arnold Schwarzenegger: „A fost ca o luptă pe...
Adevarul
„Timpul este inamicul nostru”. Avertisment despre apărarea României și ritmul lent al înzestrării
Newsweek
Pensiile speciale de 3.000€ ale primarilor. O comisie condusă de senatorul AUR Chelaru refuză să le elimine
Digi FM
Elena Ceaușescu ar fi luat o decizie drastică în privința Nadiei Comăneci, din cauza relației cu Nicu. De ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Vietatea care sfidează moartea. Își poate "reseta" viața de nenumărate ori: "Oricât ai încerca, pur și simplu...
Digi Animal World
O furnică minusculă provoacă îngrijorare în 22 de state. Pentru unii oameni, înțepătura sa poate fi mortală
Film Now
Uma Thurman, în rochie-sacou și pantofi cu toc pe covorul roșu. A făcut furori la premiera noului sezon...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro