Florin Cîțu explică de ce a votat împotriva cererii lui Klaus Iohannis la legea privind educația sexuală: „A fost o eroare”

Data publicării:
Premierul Florin Cîțu gesticuleaza în timpul unei declarații la sediul Guvernului
Premierul Florin Cîțu, în timpul unei declarații la sediul Guvernului. Foto: guv.ro

Premierul Florin Cîțu a explicat, joi, după ședința de Guvern, votul dat în Senat împotriva cererii de reeaminare a președintelui la legea privind educația sexuală. Premierul spune că votul prin telefon duce la erori, iar votul său a fost „o eroare”. „Pot să fie astfel de erori. Poate să nu se audă bine ce spui prin telefon, dacă spui pentru sau împotrivă”, a spus Florin Cîțu, care a recunsocut însă ca votat potrivit recomandării grupului PNL, care se poziționase oficial împotriva reexaminării cerute de Klaus Iohannis.

„În Parlamentul României, având în vedere situația votului prin telefon, astfel de erori vor mai exista și încă mai există. Chiar și atunci când suntem în Parlament mai apar erori. Este doar o eroare. Opinia mea a fost prezentat și înainte și după. Pot să fie astfel de erori. Poate să nu se audă bine ce spui prin telefon, dacă spui pentru sau împotrivă. Aici a fost o recomandare a grupului pe care eu am înteles-o că a fost pentru ceea ce a cerut președintele României, de fapt era pentru un raport (n.red. de respingere a reexaminării) care a venit din comisie. Deci a fost o eroare”, a explicat premierul.

Acesta spune că decizia privind introducerea cursurilor de educație sexuală era deja luată.

„Este așa cum a am anunțat o decizie pe care am luat-o cu domnul ministru înainte de votul din Parlament, si am spus clar că curricula se face la ministerul Educației. (...) Avem o decizie care nu ține cont de votul Parlamentului și susținem această decizie”, a mai spus premierul.

Premierul Florin Cîțu a votat, marți, în Senat, împotriva cererii de reexaminare a președintelui Klaus Iohannis la legea privind educația sexuală. Ulterior, acesta a declarat la TVR că este „supărat” după votul din Senat. Întrebat despre votul colegilor săi, Cîțu a spus „Aș fi votat altfel”.

Potrivit declarațiior premierului și ministrului Sorin Cîmpeanu, educația sexuală va fi introdusă în școală într-un curs de „educație pentru viață”, începând de anul viitor, iar părinții care nu sunt de acord își vor putea retrage copiii, la fel cum se întâmplă în cazul orelor de religie. 

PSD, PNL și AUR au contestat introducerea orelor de educație sexuală și au susținut varianta legii în care cursurile sunt denumite „educație sanitară”, iar participarea copiilor la ore, condiționată de acordul scris al părintelui.

Editor : R.K.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce își învelesc unii oamenii banii în folie de aluminiu. Trucul ciudat recomandat de specialisti
Digi FM
O prăjitură cu nuci a costat-o 1.708 euro pe o pensionară din Elveția. Ce eroare a făcut la plata cu cardul
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Alexandra Stan, la un pas de tragedie după ce a născut. Abia după o lună a găsit puterea să vorbească: "Mi-au...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Amanda Seyfried și Thomas Sadoski s-au despărțit după 9 ani de căsnicie: „Ne-am avut unul pe celălalt pentru...
Adevarul
Criză în aprovizionarea cu petrol a Europei: Arabia Saudită anulează sau amână livrări
Newsweek
Pensii de invaliditate recalculate și plătite greșit. Abateri de peste 60 de milioane de lei
Digi FM
„Ce ați vrea, să nu mai participăm la proteste?”. George Simion, reacție după violențele de la protestul din...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mănânci semințele de floarea-soarelui cu tot cu coajă? Ce se poate întâmpla în organism
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e...
Film Now
Matthew Rhys, după ce a câștigat două premii Emmy: "Partenera mea, Keri Russell, este întotdeauna adevărata...
UTV
Sydney Sweeney a stârnit furia sportivelor cu noua reclamă. „O jignire pentru toate femeile”