Sari la conținut

Gabriel Oprea, despre încă un interimat la Guvern: „Nu m-am născut genial”

ACTUALIZARE 17.43. Preşedintele UNPR, Gabriel Oprea, a renunţat astăzi la discursul sobru cu care ne-a obişnuit. Și le-a vorbit jurnaliștilor, într-o manieră relaxată, despre relaţia sa cu noul şef al PSD, Liviu Dragnea. „Suntem prieteni de peste 15 ani. Cu Liviu Dragnea pot să beau și vinuri reci, putem bea și ceaiuri fierbinți”, a spus Gabriel Oprea. 


Reporter: Ați avut o discuție cu prim-ministrul legat de faptul că ați putea asigura în continuare interimatul la Guvern, în cazul în care va merge la operație?

Gabriel Oprea: Haideți să mă exprim puțin mai plastic. Nu m-am născut genial. Știți care a fost atuul meu întotdeauna? Am muncit și am căutat să-mi fac datoria. Mă veți vedea la datoria inclusiv în această perioadă de vară. Asta am făcut întotdeauna. Dacă Victor Ponta hotărăște că pot să preiau pentru o anumită perioadă bine definită atribuțiunile de premier interimar, am mai făcut-o, mi-am făcut datoria, depinde de el. Primul ministru, repet a mia oară, este domnul Victor Ponta...

Reporter: Nu mergeți în vacanță?

Gabriel Oprea: Nu. Nu îmi iau concediu fiindcă... da, așa i-am promis lui Victor Ponta și așa am făcut în fiecare an, aproape. 

Luna trecută, Gabriel Oprea a asigurat funcția de prim-ministru interimar pentru 20 de zile, după ce Victor Ponta a plecat pentru o intervenție chirurgicală la genunchi, în Turcia.

Zilele trecute s-a pus din nou problema ca Gabriel Oprea să devină premier interimar, după ce Victor Ponta a declarat că ar putea să fie operat din nou.

„Este foarte posibil să mai fac o operație la genunchi - trebuie rezolvat la menisc ce nu s-a făcut la precedenta operație. Nu e așa de grav ca data trecută, e mai simplu. Voi lipsi doar câteva zile, iar domnul Gabriel Oprea îmi va ține locul în această perioadă”,  a scris Victor Ponta pe Facebook.

Victor Ponta și-a dat demisia de la conducerea PSD după ce a revenit din Turcia, unde a suferit o operație la genunchi. A invocat problemele pe care le are cu justiția. În locul său, PSD l-a ales pe Liviu Dragnea președinte interimar al partidului, ceea ce a constituit o înfrângere pentru Victor Ponta, pentru că el o susținea pe Rovana Plumb.



Etichete: declaratie , gabriel oprea , nu m-am nascut genial , interimat guvern

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale