Guvernul aprobă alocarea celor 20 de milioane de euro pentru fermieri. Ciucă: Urmează un al doilea pachet de la Comisie

Data publicării:
CONSTANTA - PORT - CEREALE - 1 AUG 2022
Foto: Inquam Photos/George Călin

Guvernul are pe agenda şedinţei de joi analizarea proiectului de hotărâre privind acordarea unei măsuri de sprijin de urgenţă pentru producătorii agricoli din sectorul cereale. Premierul Nicolae Ciucă a declarat înaintea ședinței că ajutorul prevede acordarea celor 10 milioane de euro de la Comisia Europeană şi 10 milioane de euro tot de la bugetul Ministerului Agriculturii. De asemenea, acesta a precizat că în răspunsul primit de la Comisia Europeană a fost confirmat un nou pachet de sprijin de aproximativ 100 de milioane de euro pentru statele afectate de criza cerealelor ucrainene.

„Au avut loc o serie întreagă de demersuri atât în ceea ce priveşte dialogul nostru cu Comisia Europeană cât şi cu partea ucraineană, ministrul Daea a avut un dialog permanent, fiecare dintre aceste subiecte au fost abordate astfel încât să găsim acele soluţii prin care fermierii români să nu fie afectaţi şi să continuăm sprijinul pentru Ucraina, care are nevoie de ajutorul din partea vecinilor, comunităţii internaţioanale. Ieri am primit răspuns la scrisoarea transmisă doamnei preşedinte a Comisiei Europene. Este vorba despre măsuri care confirmă preocuparea la nivelul Comisie, astfel încât să putem să avem un mod de acţiune coordonat, unitar şi solidar. Scrisoarea confirmă alocarea unui al doilea pachet de sprijin de aproximativ 100 de milioane de euro pentru fermieri afectaţi de importurile de produse agricole din Ucraina”, a precizat premierul.

„În baza acelor discuţii de ieri şi a răspunsului formulat în scrisoarea de la doamna preşedinte, au fost de asemenea o serie de măsuri anunţate, inclusiv măsuri de salvgardare pe patru produse agricole, grâu, porumb, floarea soarelui şi rapiţă şi de asemenea au fost anunţate măsuri care pot fi luate la nivelul Comisiei, în urma unei analize şi investigaţii, conform procedurii, în perioada imediat următoare”, a spus Nicolae Ciucă.

Acesta a vorbit și despre intensificarea eforturilor pentru facilitarea tranzitului de produse agricole din Ucraina, facilitatea şi asigurarea trasabilităţii acestor produse, cu accent pe îmbunătăţirea infrastructurii şi scăderea costurilor logistice şi desigur o mai bună coordonare între toţi actorii care asigură mecanismele acestea de tranzitare.

„Ceea ce doresc să menţionez în urma acestei scrisori este solicitarea ca la nivelul fiecărei ţări să se ia în considerare evitarea măsurilor unilaterale şi să putem să avem un dialog care cu certitudine va fi concretizat săptămâna viitoare, pe 25, la întâlnirea miniştrilor agriculturii şi în felul acesta cu certitudine, pe baza dialogului şi a consultărilor politice, se vor identifica acele soluţii prin care să se protejeze fermierii, să se realizeze un echilibru de piaţă şi desigur continuarea sprijinului pentru Ucraina. Am avut discuţii cu domnul ministru cu specialiştii din domeniu şi trebuie să spunem public o chestiune foarte importantă legată de aceste mecanisme pe care le avem la dispoziţie şi facem uz pentru a avea un dialog cât se poate de constructiv cu fermierii şi procesatorii din ţara noastră şi să punem la dispoziţie mecanisme prin care sprijinul acordat atât din fonduri europene cât şi de la bugetul de stat să ajungă la fermieri”, a spus premierul.

Nicolae Ciucă a anunţat că astăzi Guvernul va aproba o hotărâre de guvern, prin care asigură mecanismele de alocare a celor 10 milioane de euro de la Comisia Europeană şi 10 milioane de euro tot de la bugetul Ministerului Agriculturii.

„Apoi, la 15 zile de la publicarea în Monitorul Oficial, fermierii pot să îşi depună documentele la APIA şi să beneficieze de acest ajutor financiar. Ulterior, pe baza acestei hotărâri şi pe măsura aprobării fondurilor suplimentare din tranşa a doua de la Comisia Europeană vom aloca şi celelalte fonduri, menţinând dialogul pentru a avea permanente informarea corectă şi reală despre ceea ce se întâmplă în sectorul agricol, ţinând cont că campania agricolă este în plină desfăşurare. Este un foc continuu şi nu ne putem permite să nu avem soluţii pentru toate aceste probleme”, a mai spus premierul Ciucă.

Premierul a mai anunţat că începând cu data de 15 mai, fermierii care şi-au depus documentaţia până la 23 martie să poată să primească ajutoarele în valoare de 26,1 milioane de euro, iar celălalt pachet, în valoare de 22 de milioane de euro, începând cu semestrul doi al acestui an.

Editor : R.K.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine moștenește locuința dacă proprietarul moare fără testament. Situațiile care îi surprind pe mulți români
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Acum 20 de ani voia să divorțeze de soție, azi îi e mai recunoscător ca oricând. Snoop Dogg: "Mi-am dat seama...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Soția lui Ben Stiller a rupt tăcerea despre presiunile de la Hollywood. I s-a cerut să slăbească pentru un...
Adevarul
Cum îi ajutăm pe copii să accepte că vacanța s-a terminat. Psiholog: „Validați emoția, însă fără să negociați...
Newsweek
Când se plătesc pensiile, alocațiile, indeminzațiile, ajutorul de incluziune în septembrie? Lista completă
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă folosești produse de înfrumusețare expirate. Lucrurile la care să fii atent, pe...
Digi Animal World
Un rechin a regurgitat un arici viu și nevătămat, în fața unor cercetători: „Am reușit să fac o singură poză”
Film Now
Sandra Bullock, declarație rară despre viața amoroasă, la trei ani de la moartea iubitului. Ce i-a spus fiica...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”