Guvernul dă 1.000 de burse elevilor români din Ucraina

Data actualizării: Data publicării:
Guvern Fifor gov.ro

Elevii de etnie română din Ucraina vor beneficia de burse de studiu, iar profesorii lor vor putea urma stagii de specializare în universități din România, potrivit unei hotărâri de Guvern adoptate în ședința de joi, de Cabinetul condus interimar de Mihai Fifor.

În prima etapă, Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP) va acorda 1.000 de burse, în cuantum lunar de 200 de lei, pentru elevii etnici români cu domiciliul stabil în Ucraina, care au rezultate școlare deosebite și care studiază în școlile cu predare în limba română sau cu studiul unor materii în limba română ca limbă maternă, din sistemul preuniversitar de învățământ din Ucraina.

Tot MRP, în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale, va acorda stagii de specializare în România pentru 300 de cadre didactice din școlile românești din Ucraina, în scopul dezvoltării și perfecționării competențelor de predare a limbii române sau în limba română.

Stagiile de specializare sunt organizate de Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați.

„Vor putea aplica pentru aceste stagii de specializare cadrele didactice din școlile românești din Ucraina care dețin diplome de studii ce permit exercitarea profesiei pe teritoriul Ucrainei și fac dovada declarării apartenenței la spațiul identitar român. Selecția cadrelor didactice se va face de către instituțiile de învățământ superior care organizează stagiile de specializare, cu sprijinul asociațiilor, organizațiilor și fundațiilor etnicilor români din Ucraina”, transmite Guvernul, printr-un comunicat de presă.

O nouă lege ucraineană a educaţiei, adoptată la începutul lunii septembrie de parlamentul de la Kiev şi promulgată de preşedintele Petro Poroşenko, introduce sistemul de 12 clase în Ucraina şi extinde utilizarea limbii ucrainene în sfera educaţiei. Conform noii legi, studiul în învăţământul secundar şi superior în Ucraina se va face exclusiv în limba de stat (ucraineană), iar educaţia în limbile minorităţilor va fi disponibilă doar în grădiniţe şi şcoli primare.

Învăţământul în limbile minorităţilor este cuprins în articolul 7 din noua lege, dar acest articol conţine numeroase ambiguităţi. Potrivit unei raport recent al experţilor Consiliului Europei, dispoziţiile ambigue ale legii trebuie clarificate pentru a se asigura protejarea drepturilor minorităţilor.

Președintele Petro Poroșenko i-a promis omologului său român, Klaus Iohannis, că Kievul va ţine cont de poziţia României şi a etnicilor români de pe teritoriul său în luarea oricăror decizii privind educaţia în limba maternă a minorităţilor din Ucraina.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri