Kelemen Hunor: UDMR nu a negociat nimic cu PSD/Articolele nu afectează independenţa justiției

Data publicării:
kelemen hunor - fb 1

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, la RFI, că niciun articol din cele trei legi adoptate de Parlament ar putea afecta independenţa justiţiei. El mai spune că Uniunea nu a negociat nimic cu PSD, relatează News.ro.

Kelemen Hunor afirmă că modificările aduse legilor justiţiei nu afectează independenţa sistemului judiciar: "Eu am recitit aseară cele trei legi modificate şi trebuie să vă spun că nu am găsit niciun articol care să influenţeze independenţa justiţiei, care să subordoneze justiţia politicului, nici un argument şi nici un articol nu există, care să susţină că se opreşte sau se frânează lupta împotriva corupţiei, dar într-adevăr sunt schimbări esenţiale mai ales în ceea ce priveşte răspunderea magistraţilor”.

Camera Deputaţilor a adoptat joi legea care prevede înfiinţarea unui liceu teologic cu predare în limba maghiară, la Târgu Mureş.

Preşedintele UDMR susţine că nu a negociat cu PSD adoptarea acestei legi: "Nu am negociat acum, nu am negociat nici un moment în această perioadă. Toată discuţia a fost în septembrie, după începerea anului şcolar, când prin diferite decizii administrative şi argumentând că există acolo un proces penal, fosta şcoală, fostul liceu a fost desfiinţat şi noi am spus că dacă există o dorinţă a comunităţii, dacă există o dorinţă a Bisericii Catolice, dacă a redobândit un imobil furat de către comunişti (...), legea şi Constituţia permit să aibă astfel de licee toate cultele religioase recunoscute, atunci trebuie să găsim o soluţie juridică şi soluţia juridică cu care se poate merge înainte e legea”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri