Sari la conținut

Leon Dănăilă şi Miron Ignat, preşedinţi temporari ai celor două Camere

Senatul şi Camera Deputaţilor nou alese se întrunesc marţi la ora 12.00 în primele şedinţe de după alegerile din 11 decembrie, iar lucrările vor fi conduse de decanii de vârstă ai celor două Camere: senatorul Leon Dănăilă (PNL), în vârstă de 83 de ani şi deputatul Miron Ignat (minorităţi), în vârstă de 75 de ani, relatează News.ro.

2016.10.27_pnl_gorghiu danaila - inquam

Foto: InquamPhotos/George Călin

În prima şedinţă, atât Senatul, cât şi Camera Deputaţilor vor stabili Comisia de validare a mandatelor noilor aleşi.

Comisia de validare a Camerei Deputaţilor va fi compusă din 30 de membri, iar cea a Senatului din 15. Fiecare dintre cele două comisii va respecta coloratura politică rezultată din alegeri.

Şedinţa va fi condusă de decanii de vârstă ai celor două Camere, care vor fi asistaţi de cei mai tineri patru senatori, respectiv deputaţi, în calitate de secretari.

Astfel, şedinţa Senatului va fi condusă de neurochirurgul Leon Dănăilă, în vârstă de 83 de ani, ales pe listele PNL Bucureşti. El va fi asistat de Cătălin George Stângă (34 ani, PNL, Galaţi), George Edward Dircă (36 ani, USR, Galaţi), Alexandru Marius Dunca (36 ani, PSD, Braşov) şi Bogdan Constantin Matei (36 ani, PSD, Vâlcea).

Şedinţa Camerei Deputaţilor va fi condusă de Miron Ignat, în vârstă de 75 de ani, ales din partea comunităţii ruşilor lipoveni din România.

Miron Ignat va fi asistat de către cei mai tineri patru deputaţi: Mara Mareş (24 ani, PNL, Braşov), Andrei Pop (25 ani, PSD, Ialomiţa), Vlad Emanuel Duruş (26 ani, USR, Maramureş) şi Apjok Norbert (27 ani, UDMR, Maramureş).

După ce comisiile alese în şedinţele celor două camere vor valida mandatele, vor elabora fiecare câte un raport în care nominalizează senatorii şi deputaţii pentru care se propune validarea sau invalidarea mandatelor.

După ce rapoartele vor fi aprobate, prin vot, de către comisii, ele vor fi supuse votului plenului fiecărei camere. Camera Deputaţilor a stabilit deja votul pentru raportul comisiei de validare miercuri la ora 9.00.

Atât comisia de validare a Senatului, cât şi cea a Camerei Deputaţilor pot propune invalidarea mandatului unui parlamentar în cazul în care constată că alegerea acestuia s-a făcut prin încălcarea dispoziţiilor legii electorale privind candidatura sau obţinerea mandatului, precum şi în cazul în care există o hotărâre definitivă şi irevocabilă privind săvârşirea de către cel în cauză a unei infracţiuni legate de derularea procesului electoral.

Eventualii deputaţi sau senatori care vor fi contestaţi de Comisia de validare vor trebui validaţi individual, printr-un vot al plenului.

Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a anunţat că liberalii vor vota pentru invalidarea mandatului de deputat al liderului PSD Liviu Dragnea, precizând că, dacă va fi necesar, PNL va sesiza Curtea Constituţională.

Ea spune că există un precedent, când pentru fapte similare pentru care nu fusese emisă o sentinţă judecătorească la acel moment, în 2004 toate partidele au acceptat invalidarea mandatului de senator al persoanei în cauză.

PMP şi USR au anunţat la rândul lor că vor încerca să blocheze validarea mandatului lui Liviu Dragnea.

Camera Deputaţilor este legal constituită după validarea a două treimi din mandatele de deputaţi şi după depunerea jurământului de către aceştia. Senatul este legal constituit după validarea mandatelor a trei pătrimi din numărul total de senatori.

După ce noii senatori şi deputaţi vor depune jurământul, cel mai probabil miercuri, vor fi alese conducerile celor două camere: preşedintele Senatului, preşedintele Camerei Deputaţilor, Birourile Permanente şi se vor constitui comisiile parlamentare.

Birourile Permanente ale ambelor Camere ale Parlamentului sunt compuse din câte patru vicepreşedinţi, patru secretari şi patru chestori şi se formează în urma negocierilor dintre liderii grupurilor parlamentare, respectându-se configuraţia politică a Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Alegerea preşedintelui Camerei Deputaţilor, respectiv Senatului, are loc prin vot secret, cu buletine de vot. Fiecare grup parlamentar poate face o singură propunere. Este declarat ales preşedinte candidatul care a întrunit votul majorităţii celor prezenţi.

Lista candidaţilor propuşi pentru funcţiile de vicepreşedinte, secretar şi chestor din Biroul permanent se supune în întregime votului deputaţilor, respectiv senatorilor şi se aprobă cu majoritatea voturilor celor prezenţi. Votul este secret şi se exprimă prin bile.

Vicepreşedinţii, secretarii şi chestorii Camerei Deputaţilor şi Senatului sunt aleşi la începutul fiecărei sesiuni ordinare, la propunerea grupurilor parlamentare cărora le-au fost repartizate locurile respective.

Etichete: camera deputatilor , Senat , leon danaila , presedinte senat , presedinte camera deputatilor , miron ignat

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale