Liderul PNL Timiș, despre negocierile cu USR-PLUS: Dominic Fritz a mototolit protocolul și l-a aruncat. Până luni să vină și să semneze

Data actualizării: Data publicării:
alin nica pnl timis
Alin Nica presedintele ales al CJ Timis face declaratii de presa in urma unor negocieri esuate intre USR-PLUS si PNL. Timisoara, Timis. Foto: INQUAM Photos/Cornel Putan

Preşedintele interimar al PNL Timiş, Alin Nica, a declarat, vineri, că îi aşteaptă pe partenerii politici din USR PLUS să semneze protocolul de susţinere administrativă a proiectelor pentru comunitate, după ce negocierile au intrat în impas, joi.

Nica a subliniat că agreează un nou tip de politică, bazată pe nevoile oamenilor, şi de aceea le-a cerut celor din USR PLUS să discute la început proiecte şi abia apoi, funcţiile politice, ceea ce i-a nemulţumit pe aceştia, iar „reacţia lui Dominic Fritz a fost să mototolească protocolul şi să-l arunce. Reacţia aceasta m-a şocat cu atât mai mult, cu cât am colegi din Germania, nu am văzut-o pe Merkel să aibă astfel de ieşiri, dar eu o pun pe seama influenţei nefaste a bucureşteanului Cătălin Drula, care doreşte să transforme politica locală în bâlciul bucureştean”, a afirmat Alin Nica, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.

Liberalul a detaliat că în timpul negocierilor discuţiile au fost pozitive până în ultimul moment, când a fost luat în discuţie un comunicat de presă în care era o frază care se referea şi la funcţii, iar Nica a dorit ca acesta să fie eliminat, deocamdată, dar ceilalţi au refuzat să mai semneze protocolul administrativ.

„Eu sunt dispus, în continuare, să semnez parteneriatul pentru Timişoara şi Timiş cu USR PLUS (pe care l-a şi semnat, vineri, doar el n.r.) care a fost redactat de însuşi Dominic Fritz şi agreat apoi de comisia de negociere. Fac apel ca până luni să vină şi ei aici să semneze. Dacă sunt sinceri şi nu-i interesează funcţiile. Dacă îi interesează funcţiile, să o spună clar sau pot să facă ceea ce au şi spus că fac (dacă nu semnează cu PNL n.r.) o alianţă toxică cu PSD în Consiliul Local Timişoara. Noi nu dorim să avem niciun fel de discuţii cu PSD, dar dacă ei doresc să facă acest lucru, le doresc succes”, a spus Alin Nica.

El a reiterat că nu va accepta pe plan local stilul de politică dusă în Capitală şi că va lupta până în ultimul moment „ca acest gen de politică de mahala să nu fie apanajul politicienilor din judeţul nostru. Resping cu vehemenţă modul acesta de a face politică, pentru că spiritul timişorean şi bănăţean contravine acestui mod de raportare la cei din jur, să fii duplicitar”, a conchis Alin Nica.

Și Dominic Fritz, le-a dat joi un ultimatum liberalilor pentru semnarea acordului cu USR-PLUS.

„Sunt dezamăgit de atitudinea de astăzi a PNL care a decis, în câteva minute, după o săptămână de negocieri productive, să blocheze încheierea Parteneriatului pentru Timișoara și Timiș, asupra căruia convenisem deja aseară. Sunt surprins de răzgândirea lui Alin Nica, cu care aveam impresia că pot avea o relație constructivă”, a scris pe Facebook primarul Timișoarei, după ce se despărțise de Alin Nica alături de care susținuse o conferință de presă. 

„Domnul Alin Nica trebuie să decidă ce fel de politică vrea să facă, politica de scandal între Guvern și Parlament sau o politică pentru binele timișenilor și timișorenilor. Dl Nica, aveți termen până luni seară să luați o decizie. Sfatul meu este să cântăriți atent situația epidemiei de COVID-19 și voturile cetățenilor și să hotărâți în funcție de interesele timișorenilor și timișenilor, nu de îndemnurile la război de la București” - așa sună ultimatumul dat de Dominic Fritz. 

Editor : Robert Kiss

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cele 5 greșeli care îți pot micșora pensia chiar şi cu mii de lei. Ce îți poate tăia din punctaj fără să îți...
Digi FM
Salariile preoților se schimbă din 2027. Cât va câștiga lunar un preot după noua grilă
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce au descoperit fanii în „Thriller” după 40 de ani. Detaliul subtil care a trecut neobservat ani la rând: „E...
Film Now
Puțini știu că e fiica vitregă a lui Steven Spielberg. Actrița din „Anatomia lui Grey”, apariție rară alături...
Adevarul
Ce-și amintesc legendele tenisului mondial despre „nebuniile” lui Năstase: „Era insuportabil. Oamenii veneau...
Newsweek
Guvernul Tomac, obligat să indexeze pensiile cu 12% și să elimine CASS. Care pensionari iau 800 lei în plus?
Digi FM
Soția lui Christian Eriksen, sacrificiul făcut din dragoste pentru fotbalist. Viața discretă a femeii care...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce simțim "fluturi în stomac" când suntem emoționați sau nervoși? Explicația surprinzătoare a neurologilor
Digi Animal World
Viața tristă a celei mai bogate pisici din lume. A moștenit peste 1,5 milioane de dolari, dar nu a primit...
Film Now
Jane Seymour și Joe Lando au încercat să fie împreună și în viața reală. De ce nu a funcționat povestea lor...
UTV
Cabral a transmis un mesaj emoționant după divorțul de Andreea Ibacka: „Am zile în care mă țin din inerție”