Lista cu cele 39 de școli din România încadrate în clasa de risc seismic I. Acestea vor avea prioritate la consolidare

Data publicării:
Mobilierul şcolar dintr-o sală de clasă din Bucureşti este acoperit cu celofan în timpul unor lucrări de reparaţii pe 12 august 2021.
Şcolile cu risc de prăbuşire la cutremur vor avea prioritate la un program guvernamental de consolidare. Foto: George Călin/Inquam Photos

În România sunt 39 de şcoli, săli de sport sau laboratoare şcolare încadrate în clasa de risc seismic I, se arată într-un comunicat al Guvernului, care precizează că unităţile de învăţământ care prezintă risc crescut de prăbuşire în caz de cutremur vor intra cu prioritate într-un proces de consolidare şi reabilitare, informează Agerpres.

Datele au fost prezentate în cadrul şedinţei Comitetului interministerial pentru analiza de risc seismic care a avut loc, marţi, la Palatul Victoria, sub coordonarea premierului Nicolae Ciucă.

În cadrul reuniunii a fost luată decizia ca până vineri, 24 februarie, Ministerul Educaţiei să sprijine autorităţile locale să identifice soluţii pentru relocarea în spaţii sigure a copiilor care îşi desfăşoară în prezent activitatea în clădiri încadrate în categoria de risc seismic I.

"Urmare a actualizării în Sistemul Informatic Integrat al Învăţământului din România, de către unităţile de învăţământ, a situaţiei clădirilor aflate în risc seismic I, a rezultat faptul că 39 de clădiri aparţinând unităţilor de învăţământ sunt încadrate în categoria de risc seismic I. Dintre acestea, 21 sunt clădiri în care se desfăşoară, în prezent, activităţi şcolare, 15 având destinaţia săli de clasă sau laboratoare, restul având alte destinaţii (cămin, sală de sport). Şcolile şi instituţiile de învăţământ care prezintă risc crescut în caz de cutremur, potrivit expertizărilor realizate, vor intra cu prioritate într-un proces de consolidare şi reabilitare printr-un program guvernamental ce va fi aprobat de Guvern", se arată în comunicat.

Şcoli şi laboratoare în clasa de risc seismic I

  • Școala Gimnazială Filipeni, județul Bacău;
  • Grădinița cu Program Normal Ferestrău (Oituz), județul Bacău;
  • Liceul de Arte „Hariclea Darclee”, județul Brăila;
  • Școala Gimnazială Nr. 1 Adunații Copăceni, județul Giurgiu;
  • Școala Gimnazială Nr. 3 Voluntari, județul Ilfov;
  • Colegiul Național Pedagogic Vasile Lupu, județul Iași;
  • Grădinița cu Program Normal „Al.I. Cuza”, județul Iași;
  • Grădinița cu Program Normal Nr. 20 Baia Mare, județul Maramureș;
  • Școala Gimnazială, comuna Dulcești, județul Neamț;
  • Liceul Teoretic „Ioniță Asan” Caracal, județul Olt;
  • Grădinița cu Program Normal Broșteni, județul Olt;
  • Școala Primară Dîmbu (Băicoi), județul Prahova;
  • Grădinița cu program normal Deleni, județul Suceava;
  • Școala Gimnazială Nr. 1 Timișoara;
  • Școala Gimnazială „Angela Gheorghiu” Adjud, județul Vrancea.

Clădiri cu altă destinaţie

  • Liceul Teoretic „Nicolae Iorga” București - sală de sport;
  • Clubul Sportiv Școlar Ilfov - 2 clădiri (un spațiu profesori și un spațiu grădiniță);
  • Liceul Tehnologic „Cezar Nicolau” Brănești, județul Ilfov - cămin;
  • Colegiul Național Pedagogic „Vasile Lupu” Iași - anexă;
  • Casa Corpului Didactic județul Ilfov - cămin.

În cadrul întâlnirii, ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a anunţat că se caută soluţii pentru mutarea elevilor care învaţă în astfel de clădiri.

"O parte din inspectorii şcolari din judeţele în care se află clădiri încadrate în clasa de risc seismic I şi în care se desfăşoară activităţi didactice au anunţat ministerul, în cursul zilei de azi, că deja au fost identificate soluţii pentru relocarea elevilor. Inspectoratele şcolare au termen până miercuri, 22 februarie, pentru a identifica, împreună cu autorităţile locale, soluţii de relocare", a declarat Deca.

De la ultima actualizare a informaţiilor în Sistemul Informatic Integrat al Învăţământului din România, din luna septembrie a anului 2022, din cele 118 clădiri declarate de conducerile unităţilor de învăţământ ca fiind încadrate în categoria de risc seismic, unele au urmat programe de consolidare, iar altele sunt, în prezent, în conservare, nefiind folosite.

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunţat că apelul de proiecte al Programului național de consolidare a clădirilor cu risc seismic s-a încheiat ieri seară, iar cererile de finanțare vizează consolidarea seismică a 97 școli și alte instituții de învățământ din țară.

Guvernul va face miercuri, în şedinţă, o primă evaluare a cadrului legislativ, pentru a eficientiza procedurile legale în cazul clădirilor expuse riscului seismic.

"Vom monitoriza cu atenţie ca tot ceea ce stabilim în acest comitet să se aplice. În acest moment este prioritar să urgentăm reabilitarea şi consolidarea şcolilor şi tuturor clădirilor în care se desfăşoară procesul educativ, a spitalelor şi clădirilor publice. Avem identificate o parte din fonduri. Acolo unde nu vom avea resursa financiară de la Fondul de rezervă ne vom coordona cu Ministerul de Finanţe şi identificăm soluţiile de asigurare a finanţării. Cert este că avem nevoie de prioritizare în funcţie de nivelul de risc seismic şi de coordonarea cu posibilităţile financiare ale autorităţilor locale pentru că este nevoie de asumarea atât la nivelul Guvernului, cât şi al autorităţilor locale", a afirmat premierul Nicolae Ciucă, citat în comunicat.

Editor : D.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri