Ministrul Economiei: „Ţinta este ca fiecare salariat din România să aibă net minim 500 de euro. Este realizabilă”

Data publicării:
radu oprea, ministrul economiei, la sedinta de guvern
Ministrul Economiei, Radu Oprea. FOTO: Inquam Photos/ George Călin

Ministrul Economiei, Radu Oprea, a afirmat, joi seară, că este realizabilă ţinta din Programul de guvernare ca fiecare salariat să aibă minimum 500 de euro salariul minim net, până la începutul anului 2025, potrivit News.ro.

„Ţinta este ca fiecare salariat din România să aibă net minim 500 de euro, salariul mediu 1.000 de euro, până la începutul anului 2025”, a afirmat, joi seară, ministrul Economiei, la finalul primei şedinţe a Guvernului Ciolacu.

Ministrul a precizat că, de fiecare dată când s-a discutat despre creşterea salariului minim, întrebările au fost dacă IMM-urile pot face faţă, dar timpul a arătat că da şi „toţi indicatorii economici au crescut”.

„Mediul antreprenorial ştie astăzi foarte bine că reţinerea forţei de muncă calificate în România este una dintre marile provocări pe care le au în faţă şi creşterea salariului minim pe economie este una dintre variante”, a mai declarat ministrul Economiei.

Radu Oprea s-a referit şi la Directiva UE referitoare la creşterea salariului minim.

„Ţina este realizabilă”, a conchis ministrul.

Editor : Bianca Chirilă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Salarii de 3.000 de euro brut pentru profesorii debutanți. Ce schimbări propune un expert în educație
Digi FM
Cine este Luca Niculescu, noul premier desemnat al României. Diplomat fără carnet de partid, fost jurnalist...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
După 24 de ani de „război”, Phil Collins și Paul McCartney s-au împăcat. Replica banală care a declanșat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Unul dintre marile eșecuri ale anului. Filmul lui Tom Cruise, „Digger”, încasări dezastruoase în primul...
Adevarul
Cum poate fi deblocată criza politică din România. Cele patru scenarii analizate de un politolog
Newsweek
Fostul judecător CCR Lăzăroiu, panicat că nu mai sunt bani de pensii. El are o pensie specială de 10.000 euro
Digi FM
Elena Udrea rupe tăcerea despre momentul în care a fost arestată în Costa Rica: „Fetița mea avea doar 13...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment...
Digi Animal World
Nu-ți lăsa câinele să se joace în frunzele căzute. Pericolul pe care puțini proprietari îl cunosc
Film Now
Demi Moore rupe tăcerea după 30 de ani. Ce s-a întâmplat după ce a primit salariul record pentru...
UTV
Raluca Bădulescu a transmis un mesaj dur pentru influenceri după protestul pentru drepturile animalelor...