Monica Macovei: Să anchetezi penal un prim-ministru e vârful. Există pericolul să avem o vară fierbinte de suspendare a Justiţiei

Data publicării:
macovei

„Nu este nevoie să anunțe cineva. Investigarea premierului, refuzul de a demisiona, votul din Cameră, Şova și alții, toate acestea sunt publice fără să mai anunțe nimeni nimic. Ele apar în toată presa străină. Răspunsul trebuie să fie pe fond şi e foarte simplu: de ce nu pleci, de ce nu vrei să urmeze investigația până la capăt?”, a spus Monica Macovei, referitor la faptul că cineva din România ar anunța Agenția Stratfor sau presa occidentală, așa cum au afirmat câțiva reprezentanți ai Puterii.

„În materie de anticorupţie, instituțiile merg bine, în materie de reacţie a politicienilor lucrurile merg foarte prost. Când DNA a ajuns în vârf, în deplinătatea puterii - să anchetezi penal un prim-ministru e vârful - atunci e și pericolul cel mai mare și e posibil ca toți politicienii din România, sau cei mai mulți, să se unească împotriva DNA și să avem o vară fierbinte de suspendare a Justiţiei”, a subliniat europarlamentarul.

Întrebată ce ar putea să se întâmple pentru ca Direcția Națională Anticorupție să fie apărată, Monica Macovei a răspuns: „Până acum au sărit cei din afară, SUA, Marea Britanie, Olanda, Franţa, Germania. Se discută şi la Bruxelles, dar eu îmi doresc să iasă românii, pentru că Justiția din România, DNA, judecătorii, tot ce fac fac pentru lege și pentru români. Ei trebuie să iasă (în stradă - n.r.)”.

„Dacă ies 100.000 de oameni în București... să-și spună cuvântul. E esenţa democraţiei. Un popor inert e cel mai mare pericol pentru democrație. Dacă oamenii s-au săturat, să iasă (în stradă – n.r.), s-ar putea să pierdem ce am câștigat în acești ani”, a punctat Monica Macovei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are Ilie Bolojan ca premier. Tabel comparativ cu veniturile prim-miniștrilor europeni
Digi FM
Șeful ITM București, Costel Grojdea, vine la serviciu cu un Lamborghini de 300.000 de euro. Mașina nu apare...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, declarații rare despre plecarea din România. Din ce își câștigă banii în prezent: „Nu m-am...
Film Now
Jennie Garth, dezvăluiri despre divorțul de Peter Facinelli. Momentul care i-a distrus complet căsnicia
Adevarul
Iranul îl ironizează pe Trump cu un videoclip AI controversat: liderul american, aruncat în Iad de Iisus
Newsweek
Veste excelentă de la Casa de Pensii. 110.000 pensionari vor primi un ajutor de 1.400 lei. Cum se dau banii?
Digi FM
Fiul lui Hulk Hogan, confesiuni la 9 luni de la moartea wrestlerului: "Șocant și neașteptat. Era plin de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
La un pas de moarte din cauza cercelului din nas. Cazul bizar al unei tinere: "Am făcut chiar și o scrisoare...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Sandra Bullock, noua vedetă de pe Instagram. 4 milioane de fani în 5 ore, cu Jennifer Aniston printre ei: "E...
UTV
Mihaela Rădulescu vorbește despre conflictul cu familia lui Felix Baumgartner. „Mi-au împachetat lucrurile ca...