Sari la conținut
News Alert

Moțiune simplă PNL-PMP. De ce este acuzată Rovana Plumb

Parlamentari ai PNL şi PMP au depus miercuri, la Senat, o moţiune simplă împotriva ministrului Fondurilor Europene, Rovana Plumb, a anunțat viceliderul grupului senatorial PNL, Eugen Pîrvulescu. Moțiunea se intitulează „Absorbţia banilor comunitari - o catastrofă marca PSD-ALDE”.

170925_PSD_SEVIL_ROVANA_14_INQUAM_Photos_Octav_Ganea

Sursă foto: INQUAM PHOTOS / Octav Ganea

Preşedintele de şedinţă, senatorul PSD Claudiu Manda, a precizat că moţiunea a ajuns deja în posesia sa.

„În conformitate cu regulamentul Senatului, numărul necesar de semnături este întrunit, va parcurge cursul regulamentar. Va ajunge la domnul preşedinte al Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, care va dispune aşa cum prevede regulamentul”, a spus Claudiu Manda.

„România are o şansă majoră de a se dezvolta şi de a deveni cu adevărat un stat european, cu un nivel de trai la nivelul statelor din Europa de Vest. Această oportunitate este oferită de fondurile europene, fonduri care pot contribui la creşterea calităţii vieţii românilor. Rata absorbţiei aferentă programării bugetare 2014 – 2020 a ajuns, la sfârşitul anului 2017, la doar 10,1%, majoritatea Programelor Operaţionale care gestionează Fondurile Europene Structurale şi de Investiţii de care România beneficiază au avut rezultate catastrofale”, se arată în textul moţiunii.

Iniţiatorii moţiunii simple susţin că PSD-ALDE au fost interesate mai mult de măsurile clientelei lor, nu să atragă investiţii şi fonduri europene, iar România dezangajează anual sute de milioane de euro.

„PSD împreună cu ALDE au fost mult mai interesate să ia măsuri în interesul clientelei de partid decât să pregătească investiţii şi să atragă fonduri europene. În acelaşi timp, funcţionărimea (numită politic, pe lângă cea cu atribuţii tehnice) din ministere se mişcă încet, lunile trec, iar banii de investiţii nu ajung în ţară, România dezangajează anual sute de milioane de euro. Toate componentele societăţii româneşti sunt lezate puternic de lipsa infrastructurii publice, birocraţia excesivă şi de lipsa reală de interes pentru accelerarea absorbţiei fondurilor europene”, afirmă iniţiatorii moţiunii.

Moţiunea simplă va fi dezbătută şi votată marţi, 13 aprilie. 

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale