Premierul ideal, în viziunea lui Liviu Dragnea

Data actualizării: Data publicării:
profil silueta anonim generic

Preşedintele PSD Liviu Dragnea face un profil al premierul uipotrivit pentru aplicarea actualului program de guvernare. El adaugă că nu are importanţă dacă premierul este femeie sau bărbat.

Premierul pentru acest program de guvernare ar trebui să fie un om foarte harnic, nebun de harnic, cu capacitate de muncă foarte mare, cu capacitate de înţelegere foarte mare şi fără lene (...) adică fără linişte. Nu ai voie în niciun minut să laşi ceva pe tânjeală pentru că ai lăsta un minut pe tânjeală, o lasă şi ministrul cinci minute, o lasă secretarul de stat un sfert de oră şi până la funcţionarii care trebuie să implementeze tot se ajunge la o oră, două. După aia se ajunge la zile şi săptămâni”, a spus liderul PSD, la un post de televiziune, potrivit News.ro.

Întrebat dacă, în administraţie, femeile sunt mai harnice decât bărbaţii, Dragnea a spus că nu acest aspect contează, ci „educaţia muncii”.

Eu susţin şi am susţinut - nu aşa pe vorbe - femeile în politică şi nu numai, ci şi în administraţie, dar nu cred că contează dacă eşti bărabat sau femeie. E vorba de educaţia muncii, e vorba de modul cum ai crescut, dacă ai fost învăţat să munceşti, dacă ai fost învăţat să-ţi asumi răspunderi şi cu riscuri. Nu poţi să-ţi doreşti să iei numai prăjitura la finalul mesei. Trebuie să participi atunci când se construieşte”, a spus şeful PSD.

El a explicat că pe Sevil Shaidehh a propus-o pentru funcţia de premier nu pentru este femeie, ci pentru calităţile sale.

Este un om cu care am lucrat foarte mult, care munceşte foarte mult şi care este foarte capabilă. Nu crde că este cineva care să nu accepte aceste calităţi. Dar nu vreau să mai deschidem vreun sertar de supărare din lunile trecute”, a explicat Dragnea.

Declarația sa vine după ce Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, a spus că şi-ar dori ca viitorul şef al Executivului să fie o femeie.

Eu mi-aş dori să fie tot o doamnă, o femeie prim-ministru, am mare încredere în capacitatea femeilor de muncă, în loialitatea lor, în modul în care ştiu să se organizeze şi în pragmatismul acestora. O femeie din actualul Guvern sau dintre parlamentarii noştri, mi-aş dori”, a spus Gabriela Firea.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri