Preşedinţie: Premierul Dăncilă a ignorat invitaţia la dialog a preşedintelui

Data actualizării: Data publicării:
dancila iohannis inquam octav ganea
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Premierul Viorica Dăncilă a ignorat invitaţia la dialog a preşedintelui Klaus Iohannis şi a supus spre aprobare în şedinţa de guvern proiectul rectificării bugetare fără avizul CSAT, şeful statului exprimându-şi „îngrijorarea în legătură cu situaţia creată, care evidenţiază un precedent periculos, prin depăşirea unor linii de predictibilitate în raporturile instituţionale, aşa cum sunt ele stabilite în arhitectura statului”.

dancila iohannis inquam octav ganea
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

„Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis miercuri, 5 septembrie a.c., o invitaţie la consultări Prim-ministrului României, doamna Vasilica-Viorica Dăncilă, în vederea clarificării unor aspecte ce ţin de rectificarea bugetului de stat al instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale pentru anul 2018. Preşedintele Klaus Iohannis şi-a manifestat, astfel, întreaga disponibilitate la dialog cu Prim-ministrul Viorica Dăncilă, în vederea identificării unei soluţii care să permită Guvernului să adopte proiectul rectificării bugetare respectând exigenţele constituţionale. Cu toate acestea, Premierul a ignorat invitaţia la dialog a Preşedintelui României şi a supus spre aprobare în şedinţa de guvern proiectul rectificării bugetare fără avizul CSAT. Preşedintele României îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu situaţia creată, care evidenţiază un precedent periculos, prin depăşirea unor linii de predictibilitate în raporturile instituţionale, aşa cum sunt ele stabilite în arhitectura statului”, arată Preşedinţia într-un comunicat de presă transmis joi după-amiază.

Conform Administraţiei Prezidenţiale, un dialog care să conducă la o soluţie reală ar fi putut avea loc în condiţiile în care Guvernul ar fi aşteptat să aibă loc consultările de la Palatul Cotroceni, înainte să adopte rectificarea bugetară.

„În acest context, în cadrul unei discuţii instituţionale, şi nu al unei consultări, ale cărei premise au devenit caduce, joi, 6 septembrie a.c., la Palatul Cotroceni a avut loc o întâlnire între consilierii prezidenţiali Cosmin Marinescu, Departamentul Politici Economice şi Sociale, Mihaela Ciochină, Departamentul Legislativ, şi Eugen Teodorovici, ministrul finanţelor publice, respectiv Tudorel Toader, ministrul justiţiei”, mai arată sursa citată.

Şeful statului a adresat invitaţia la consultări premierului Dăncilă miercuri, înaintea şedinţei de Guvern în care Executivul urma să adopte rectificarea bugetară şi în condiţiile în care, cu o zi în urmă, preşedintele suspendase şedinţa CSAT în care urma să fie avizat proiectul de rectificare, solicitând un nou proiect. Rectificarea bugetară a fost aprobată prin Ordonanţă de Urgenţă, fără avizul CSAT, fiind invocate decizii ale Curţii Constituţionale conform cărora doar solicitarea vizului este obligatorie nu şi existenţa lui. 

„Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, i-a transmis miercuri, 5 septembrie a.c., o scrisoare Prim-ministrului României, doamna Vasilica -Viorica Dăncilă, prin care o invită pentru consultări, la Palatul Cotroceni, în data de 6 septembrie a.c., ora 11:30, în temeiul dispoziţiilor art. 80 şi ale art. 86 din Constituţie, având în vedere opiniile exprimate de Guvern în legătură cu necesitatea rectificării bugetului de stat pe anul 2018. Consultările vizează clarificarea unor aspecte care ţin de rectificarea bugetului de stat al instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale pentru anul 2018, care constituie probleme urgente şi de importanţă deosebită. La această întâlnire au fost invitaţi şi miniştrii de resort”, a transmis miercuri Administraţia Prezidenţială.

La începutul şedinţei de Guvern, premierul Viorica Dăncilă a declarat că Executivul va adopta rectificarea bugetară, precizând că a fost îndeplinită obligaţia de a cere avizul CSAT. De asemenea, ea a anunţat că joi şi vineri va face o vizită în Spania, fără a se referi însă la invitaţia transmisă de preşedinte.

După şedinţa Cabinetului, ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici a anunţat că Guvernul a adoptat rectificarea bugetară şi că, având în vedere că premierul Viorica Dăncilă se va afla joi în vizită în Spania, la întâlnirea de la Cotroceni cu preşedintele Klaus Iohannis vor merge el şi ministrul Justiţiei, Tudorel Toader. 

Ministrul Finanţelor a menţionat că bugetele structurilor din CSAT au rectificare negativă, dar nu există niciun impediment ca ceea ce au angajat să fie dus la bun sfârşit.

Într-un comunicat de presă transmis de Administraţia Prezidenţială la scurt timp de la anunţul Guvernului, preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că, ignorând cu bună ştiinţă necesitatea avizului CSAT, Executivul se situează de unul singur în afara cadrului legal în vigoare. De asemenea, a solicitat Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională pentru a verifica în ce măsură Ordonanţa de urgenţă de rectificare a bugetului de stat pe anul 2018 îndeplineşte exigenţele constituţionale.

„Demersul inexplicabil de a continua cu adoptarea rectificării bugetare în aceste condiţii demonstrează lipsa evidentă a dorinţei de dialog a Guvernului în interesul cetăţenilor. Este o nouă acţiune care arată agenda paralelă pe care Guvernul Dăncilă o are cu agenda reală a românilor şi o încercare de a abate atenţia opiniei publice de la problemele grave la care Guvernul nu este capabil să găsească soluţii. Pesta porcină africană este cel mai elocvent exemplu de criză generată de lipsa măsurilor pe care Executivul avea datoria să le adopte, astfel încât să fie stopată răspândirea virusului şi să fie evitate pagubele imense pe care în prezent vedem că le suportă crescătorii de porcine şi populaţia”, a apreciat preşedintele.

Preşedinţia mai spune că nu este prima dată când Guvernul şi prim-ministrul refuză dialogul instituţional cu preşedintele României, preferând ca, în locul atribuţiilor constituţionale şi al cooperării loiale, să pună indicaţiile primite de la conducerea de partid.

„Dincolo de vulnerabilităţile de fond ale actualei construcţii bugetare, prin adoptarea rectificării bugetare în absenţa avizului CSAT, fie el pozitiv sau negativ, Guvernul forţează limitele Constituţiei. Acest demers reprezintă o deraiere gravă de la principiul colaborării loiale pe care ar trebui să se întemeieze funcţionarea democratică şi eficientă a instituţiilor statului român. Decizia prim-ministrului de a refuza dialogul instituţional pe o problemă urgentă şi de importanţă deosebită conduce astfel la un blocaj instituţional. Un asemenea comportament nu poate rămâne nesancţionat. Ca atare, în vederea realizării rolului constituţional de a veghea la buna funcţionare a autorităţilor publice, preşedintele României va uza de toate prerogativele pe care Legea fundamentală i le conferă. În acest sens, preşedintele României solicită public Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională pentru a verifica în ce măsură Ordonanţa de urgenţă de rectificare a bugetului de stat pe anul 2018 îndeplineşte exigenţele constituţionale de adoptare”, a mai transmis Administraţia Prezidenţială.

Sursa: News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri