Sari la conținut
News Alert

PRU, partidul cu Țepeș pe emblemă și cu doctrină de la Iorga și A.C.Cuza

Partidul România Unită (PRU) s-a înființat în 2014, fiind fondat de Bogdan Diaconu, deputatul aflat la primul mandat, care a ales ca doctrină pentru partidul său național-democrația, emblema lui Vlad Țepeș și afirmarea protecționismului în economie, a capitalului autohton și a unei agriculturi în care marile suprafețe de teren să fie deținute și exploatate de către stat.

Bogdan Diaconu PRU Facebook

Bogdan Diaconu, președintele Partidului România Unită

Partidul care în doar o săptămână a adunat 13 parlamentari și anunță că-l așteaptă pe un fost premier să preia conducerea de la Bogdan Diaconu a fost asociat până de curând doar cu liderul său, care, ca fost parlamentar PSD și apoi independent, a avut mai multe inițiative legislative, îndeosebi antimaghiare. Diaconu a candidat la funcția de primar de București la alegerile locale din iunie și a obținut un scor de 1,4 procente.

Doctrina PRU, împrumutată de la Nicolae Iorga și A.C.Cuza

PRU se declară, în programul pe care l-a afișat pe site la momentul înființării formațiunii, în 2014, ca partid cu o doctrină național-democrată și precizează că se revendică din doctrina Partidului Naționalist-Democrat, înființat în 1910 de Nicolae Iorga și A.C.Cuza, care militau la vremea aceea pentru un naționalism moderat și antisemitism profund. A.C.Cuza s-a desprins după zece ani de partid și de Nicolae Iorga, luând calea extremei drepte, cu simpatii legionare și fasciste, fiind, în perioada interbelică, exponentul xenofobiei în politica românească..

Pe site-ul partidului înființat ăn 2014 se arată că, în zilele noastre, național-democrația înseamnă „credința, legea, rânduiala, omenia, respectul muncii, spiritul comunitar, îngăduința...(care) fac parte din coordonatele fundamentale ale civilizației românești tradiționale, definitorii pentru constituția naturală a Poporului Român”.

Programul PRU

Prima aserțiune, sub emblema cu Vlad Țepeș, este aceea că ''reuneşte oameni care cred în ceva: în valorile neamului, în identitatea românească şi în dreptul nostru de a fi pe acest pământ”.

Alegerea lui Vlad Țepeș ca blazon este explicată ca o ''mişcare de recuperare a valorilor româneşti şi de corectare a imaginii false care i s-a făcut lui Vlad Ţepeş pentru că îşi apăra ţara cu metode dure''.

În agricultură, se mai arată în programul PRU, ''este necesar în egală măsură achiziționarea de către stat a terenurilor nelucrate pentru ca acestea să rămână în patrimoniul statului român și să devină mari exploatări agricole care să asigure securitatea alimentară pentru viitor care arată alarmant din punct de vedere al hranei”. De menționat este și opoziția PRU față de vânzarea terenurilor agricole străinilor.

În industrie, cei de la PRU consideră că ''nu mai există nicio țară dezvoltată din spațiul comunitar care să fi renunțat aproape în totalitate la producția industrială internă și la capitalul autohton, așa încât protecția industriei românești și a investitorilor români nu este nici retrogradă, nici anti-europeană''.

Partidul care a adunat până acum 13 parlamentari în a căror biografie politică se regăsesc mai cu seamă apartenența la PSD, PPDD și PUNR, pledează pentru o familie formată din femeie și bărbat, pentru uniunea României cu Basarabia.

Bogdan Diaconu, 37 de ani și trei partide

Bogdan Diaconu, fondatorul PRU, are 37 de ani și trei partide la activ. A absolvit dreptul la Spiru Haret și un an la Academia de Poliție, s-a înscris în PSD pe când era student și, la un an de la obținerea carnetului de partid (2003, pe când președinte al PSD era Adrian Năstase), a devenit consilier local la sectorul 6. Între 2009 și 2011 a fost la Partidul Conservator, condus de Dan Voiculescu, fiind un apropiat al primarului Piedone, pentru ca în 2011 să revină la PSD. În 2012 a devenit și deputat USL, iar în 2014 a demisionat, înființând PRU.

Etichete: alegeri parlamentare , Bogdan Diaconu , PRU

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale