Reacția Guvernului la moțiunea simplă împotriva Ralucăi Prună

Data actualizării: Data publicării:
raluca pruna_gov.ro

Guvernul a reacționat la moțiunea „Și minciunea poată să ucidă”, depusă de PSD împotriva ministrului Justiției, și care a fost adoptată, astăzi, cu 155 de voturi pentru. Acest vot nu înseamnă demiterea obligatorie a ministrului.

raluca pruna_gov.ro

„Premierul Dacian Cioloș a luat notă de moțiunea simplă votată în Parlament împotriva ministrului Justiției Raluca Prună precum și de pozițiile exprimate de partidele politice, în contextul acestei perioade de pre-campanie electorală.

Premierul consideră că doamna ministru a fost chemată în Parlament nu pentru ceea ce a făcut sau pentru ceea ce nu a făcut în domeniul pe care în gestionează, ci pentru ceea ce a spus. Totodată, Prim-ministrul consideră că parlamentarii au dorit prin această moțiune să își clarifice anumite declarații ale doamnei Prună - făcute într-un context mai larg, legat de investițiile financiare în Justiție - și nu au avut obiecții de fond asupra mandatului sau obiectivelor asumate de Ministrul Justiției”, se arată în comunicatul Guvernului.

Din acest motiv premierul consideră că doamna ministru trebuie să își continue activitatea și să gestioneze mai departe portofoliul pe care îl deține”, precizează sursa citată.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum a evoluat averea lui Sorin Grindeanu în ultimii 10 ani. Analiza completă a veniturilor și proprietăților
Digi FM
Are 47 de ani, iar partenerul ei doar 27. Emilia Ghinescu, despre cum au reacționat părinții iubitului...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Nimic nu mă poate opri, sunt LIBERĂ”. Jennifer Lopez, atitudine și abdomen parcă sculptat într-o filmare...
Film Now
Apariția lui Sydney Sweeney în „Diavolul se îmbracă de la Prada 2”, eliminată din film: „Părea nelalocul ei”
Adevarul
Termocentrala Paroșeni, inaugurată acum 70 de ani. Ce se va întâmpla cu vechiul colos energetic după...
Newsweek
650 parlamentari iau pensie specială de 6.200 lei, deși au contribuit pentru doar 700 lei. Urmează primarii
Digi FM
Cât câștigă Mugur Isărescu în fiecare lună. Lista completă a salariilor din conducerea BNR
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Patru lucruri pe care le poți face pentru a-ți proteja vederea odată cu înaintarea în vârstă, potrivit unui...
Digi Animal World
Momentul când un grup de șerpi iese din hibernare, surprins de un angajat al unui parc. Imaginile sunt virale
Film Now
„Ce mai frumoasă femeie de 50 de ani”. Ali Larter, o nouă declarație de stil pe covorul roșu. Fanii, cuceriți...
UTV
Andreea Bălan și Victor Cornea s-au căsătorit civil. Vezi imaginile de la eveniment