Sari la conținut

RETROSPECTIVĂ 2013. Traian Băsescu a pariat pe atac și a avut de câștigat

„Adio, Partid Democrat!”, „USL nu se rupe, e o competiție cine este jupânul alianței” sunt două declarații din 2013 ale președintelui Traian Băsescu care au stârnit reacții în viața politică.

„Domnia sa bate câmpii”, spunea Victor Ponta, în contrapondere.

„Vrea să pară întotdeauna stăpânul inelelor”, a replicat șeful statului.

„E un jucător dibaci”, a admis, totuși, Crin Antonescu, la Digi24.

Înainte și după referendumul pentru demiterea sa în 2012, Traian Băsescu anunța că se retrage din viața politică imediat ce i se termină mandatul. La începutul lui 2013, după ce s-a gândit mai bine, șeful statului... s-a răzgândit.

„O să rămân activ în viața politică (...) Am avut vreo trei zile în care am stat degeaba și nu îmi găseam locul”, declara Traian Băsescu.

Ruperea de PDL

Mai mult, președintele a ales să devină salvatorul dreptei în România. Asta, după ce a rupt legăturile cu partidul de dreapta al cărui mentor a fost timp de 12 ani: „Adio PD, adio PDL. Noi azi ne-am despărțit definitiv”.

„Mă voi dedica construcției altei soluții de dreapta, cu oameni cinstiți”, a argumentat șeful statului.

Creație a Palatului Cotroceni, Fundația Mișcarea Populară a produs în scurt timp Partidul Mișcarea Populară, cooordonat de un fost consilier al președintelui Traian Băsescu, Eugen Tomac. Noua formațiune și-a declarat atașamentul față de Traian Băsescu încă din prima zi.

„Domnul președintele este bunicul spiritual al partidului”, spunea Marian Preda, șeful fundației.

Plictisit de rolul pasiv ce decurgea din pactul de coabitare, pe la jumătatea anului, Traian Băsescu a redevenit „președinte jucător”. De atunci, joacă numai pe atac, iar țintele preferate sunt premierul și USL. Cât privește acordul de coabitare, în plan intern acesta a avut un efect politic pervers, deoarece i-a învrăjbit pe liberali împotriva premierului și a PSD.

„Acest pact de coabitare a pus România în lumina unei țări semibananiere în Europa, pentru că în astfel de țări nu există Constituție, ci există înțelegeri între șefi de triburi”, spunea Crin Antonescu.

„Credeți că am semnat acordul de coabitare când era plecat domnul Antonescu din cameră? Eu nu mă spăl pe mâini ca Pilat din Pont”, a spus Victor Ponta.

Traian Băsescu a continuat să arunce spre liderii USL baloane de încercare. O vreme, l-a lăudat pe Victor Ponta, ceea ce a alimentat suspiciunile liberalilor.

„Premierul a fost un partener corect”, afirma Traian Băsescu, adăugând: „Ponta reușește, deși nu mă așteptam așa repede, să înțeleagă responsabilitatea unei funcții atât de înalte”.

„Propunerile făcute de prim-ministru nu îmi dau niciun motiv să cred că vor fi schimbări în trendul crescător de rezolvare a problemelor care țin de justiție”, mai declara șeful statului, în 4 aprilie.

Momentul întoarcerii armelor

Înțelegerea dintre premier și președinte în numirea procurorilor a fost pe punctul de a dinamta coaliția. Deranjat că premierul a acceptat-o pe Laura Kodruța Kovesi la conducerea DNA, Crin Antonescu și-a acuzat partenerul de trădare, iar PNL a renunțat la Ministerul Justiției.

„Domnul Victor Ponta a vorbit în numele procurorului general. Este inacceptabil. Șeful statului nu se lasă mai prejos. Ține să ne informeze că a pus mâna pe telefon, l-a sunat pe procurorul general. E la fel de inacceptabil”, spunea Crin Antonescu.

Acela a fost și momentul în care PSD a început să pună sub semnul întrebării sprijinul pentru candidatura lui Crin Antonescu la prezidențiale. Mai mult, au apărut voci care au lansat ipoteza candidaturii lui Victor Ponta. Traian Băsescu a întors atunci armele împotriva premierului.

„PSD nu poate da României președinte, mai ales când personajul este Victor Ponta”, afirma el.

„Marea frică a domnului Băsescu este ca nu cumva să aibă și PNL și PSD candidat”, replica Victor Ponta.

Traian Băsescu a plusat. A aruncat în curtea PSD o săgeată otrăvită, care a trezit în partid suspiciuni de blat între președinte și Crin Antonescu.

„Între Ponta și Antonescu, nu voi ezita să pun votul în urnă pentru Antonescu. Nu voi ezita. Antonescu nu s-a făcut nici profesor doctor, nici nu minte de dimineață până seara”, a spus șeful statului.

„E o declarație normală și o opțiune corectă”, afirma Crin Antonescu.

Pe lângă susținerea față de Crin Antonescu în cazul în care a doua opțiune este Victor Ponta, președintele a mai făcut o precizare: „Amândoi sunt două belele pentru România. Și incompetenți amândoi și cu o reputație proastă”.

Etichete: traian basescu , victor ponta , USL , Crin Antonescu , pdl

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale