Scandal cu 11 milioane de măști rămase pe stoc după starea de urgență. Ministerul le cere înapoi, PNL și PSD cer să ajungă la oameni

Data actualizării: Data publicării:
nelu tataru pe hol la parlament, imbracat in negru si cu telefonul in mana
Nelu Tătaru susține că ordonanța va fi modificată și românii săraci vor primi în continuare măști de protecție. Foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Ministerul Sănătății a cerut ca peste 11 milioane de măști rămase nedistribuite către românii cu venituri mici după terminarea stării de urgență să fie trimise de autoritățile locale înapoi la DSP-uri. PNL și PSD cer modificarea legislației astfel încât măștile de protecție anti Covid să fie împărțite în continuare cetățenilor și pe perioada stării de alertă. 

Secretarul de stat din ministerul Sănătății, Vass Levente, a explicat, marți, în ședința Comisiei pentru Sănătate din Camera Deputaților, că măștile vor fi folosite în continuare pentru „combaterea pandemiei”, dar parlamentarii nu au fost de acord cu el.

Deputatul PSD Florin Buicu a spus că „este una din marile măgării ale guvernării” și că dorința ministerului Sănătății nu este corectă. 

„Procedura prin care măștile ajungeau la persoanele defavorizate era simplă. Unitățile administrativ teritoriale spuneau câte persoane au nevoie. Ministerul a luat măști și acum vorbim de 11 milioane de măști care nu au ajuns la persoanele defavorizate. Vorbim de 3000 de UAT-uri unde sunt cele 11 milioane de măști. Vom pune pe drumuri autoritățile locale să predea la DSP câte 50 sau 100 de măști, în loc să facă Guvernul în așa fel încât să se trimită măștile către oameni și în starea de alertă”, a spus deputatul PSD. 

Deputatul PNL Cristina Vecerdi a explicat că situația s-ar putea rezolva printr-un protocol între instituții și măștile ar putea fi date către școli, creșe și grădinițe. 

Fostul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, aflat în funcție în perioada stării de alertă, a declarat, după ședința comisiei, că sunt 11 milioane de măști care nu au fost folosite, care se află pe stoc la administrațiile locale, că acestea nu au apucat să fie distribuite la timp în perioada stării de urgență pentru că firmele care au participat la licitațiile organizate de stat pentru măștile de protecție s-au contestat în instanță și prosele au durat câteva luni. 

Tătaru a explicat că autoritățile locale au cerut măști la DSP-uri și că nu are informații că s-ar fi solicitat de către primării un număr mai mare decât era necesar. 

„Nu suntem de acord ca aceste măști să fie returnate la DSP-uri”, a explicat fostul ministru, care a anunțat că ordonanța guvernului va fi modificată în Parlament astfel âncât măștile rămase să ajungă totuși la românii cu venituri mici. 

Întrebat de ce ar mai avea oamenii nevoie de măști în condițiile în care s-a eliminat obligativitatea purtării măștii în spațiile deschise, Nelu Tătaru a răspuns că „Noi nu avem o imunizare de 60-70%, mai există încă pericol. Este nevoie de măști în continuare”.

Editor : A.V.D

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât este rezerva de aur a României. Motivul pentru care Mugur Isărescu o ține blocată
Digi FM
Ce ar fi descoperit Brigitte în telefonul lui Emmanuel Macron înainte de momentul viral din avion: "Te găsesc...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce i s-a întâmplat lui Mihai Trăistariu imediat după ce a cântat în finala Eurovision, acum 20 de ani: "Mama...
Film Now
Secretul strălucirii lui Michelle Pfeiffer la aproape 70 de ani. Cum își menține lookul tineresc. „Mereu...
Adevarul
Politologul Cristian Pîrvulescu explică miza consultărilor de la Cotroceni și scenariul anticipatelor...
Newsweek
Vestea pe care pensionarii nu voiau să o audă. Ce se întâmplă cu pensiile anul acesta? „E ultimul avertisment”
Digi FM
Cine e personajul în alb care a apărut cu Alexandra Căpitănescu pe scena Eurovision 2026. Povestea...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
5 lucruri pe care un cardiolog le face zilnic pentru a reduce principala cauză de infarct: "Schimbări mici...
Digi Animal World
Descoperirea șocantă făcută de un bărbat în propriul dormitor. Ce se ascundea în perna sa: „Așa ceva nu am...
Film Now
Sharon Stone a uimit asistența la Jimmy Kimmel după o absență de 10 ani. Cum arată actrița din „Basic...
UTV
Marilu Dobrescu și Nicole Cherry sunt acuzate că ar fi fost plătite să promoveze Malta la Eurovision. „Sunt...