T. Băsescu critică politica externă a lui K. Iohannis: România, decât să se gândească la vizite la Kiev, mai bine se băga la Chișinău

Data publicării:
Klaus Iohannis si Traian Basescu la ceremonia de investire de la CCR - presidency.ro

 „România, decât să se gândească la vizite la Kiev, la cum să ne băgăm în Ucraina, mai bine se băga la Chişinău. Aveam chei pe care le ştiu cei care trebuie să le ştie, cu care puteam să ne aşezăm la masă alături de cele trei partide politice proeuropene. N-au fost folosite şi s-a ajuns aici", a precizat Traian Băsescu, citat de Mediafax.

Președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit săptămâna trecută, la Bruxelles, cu omologul ucrainean, Petro Poroșenko. Întrevederea bilaterală a avut loc la solicitarea liderului de la Kiev. Cu această ocazie, Petro Poroșenko a reiterat invitația adresată lui Klaus Iohannis de a face o vizită la Kiev, invitație pe care o lansase încă din mesajul de felicitare transmis cu ocazia alegerii.

Președintele Klaus Iohannis trebuia să efectueze la sfârșitul lunii trecute o vizită în Republica Moldova, pe care a amânat-o, însă, pe motiv că erau încă în desfășurare negocierile pentru formarea guvernului. 

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat că era „previzibil şi inadmisibil” faptul ca guvernul Leancă să nu poată primi votul de încredere al Parlamentului Republicii Moldova. 

„S-au dus în Parlament neavând alianţele făcute. Greu de explicat logica politică, n-au avut alianţă nici cu Partidul Liberal cele două partide, PLDM şi PDM, n-au avut alianţe cu un al treilea, trebuia ori cu PL ori cu comuniştii lui Voronin. Nu ştiu ce-a fost atât de drag lor, încât n-au reuşit să-i facă o concesie celui mai pro-românesc partid, Partidul Liberal. L-au lăsat în afară şi guvernul a căzut. În locul lui Leancă, nu m-aş fi dus în Parlament pentru nimic în lume, ştiind că o să cad. La ce s-a gândit el, că or să-l susţină comuniştii în ultima clipă, n-a funcţionat", a afirmat Traian Băsescu.

Referitor la premierul desemnat Chiril Gaburici, fostul președinte a apreciat că venind din zona de business, „asta înseamă o Republică Moldova care, de unde a fost premiantul Parteneriatului Estic, începe să dea semne de rateu, pentru că, în mod cert, nefiind forţa unui premier om politic, nu va reuşi să împingă cu aceeaşi viteză nici Acordul de Asociere, nici Acordul de Liber-Schimb".

Citiți și: 

Traian Băsescu: Ucraina e o ciorbă în care nu ne putem amesteca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum ai putea lua pensie dacă faci muncă în gospodărie. Tipurile de activități pentru care primești bani
Digi FM
Momentul în care un bărbat sare pe geam ca să scape dintr-o ceartă cu iubita lui. Imaginile fac furori pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Britney Spears, decizie drastică după ce a fost arestată pentru conducere sub influenţa alcoolului...
Film Now
Nicole Kidman și Jamie Lee Curtis au legat o prietenie profundă la filmările pentru „Scarpetta”. „Ea are...
Adevarul
Castelul din Carpați, redescoperit pe un traseu spectaculos. Misterele cetății Colț, părăsită de secole la...
Newsweek
Venituri nepermanente ignorate la pensie. Pensionarii trebuie să refacă adeverințele contra unei sume mari
Digi FM
Săptămâna Luminată 2026. Când se spală rufe. Ce alte tradiții sunt în fiecare zi
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Când pică Paștele ortodox și Paștele catolic în următorii 10 ani (2027-2036). Calendar complet și diferențe...
Digi Animal World
Cum reacționează un câine atunci când e certat de stăpân pentru năzbâtia făcută. Imaginile sunt virale
Film Now
James Cameron crede că AI ar putea duce la o apocalipsă provocată de roboți, ca cea din „Terminator 2”
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...