Un deputat ALDE spune că într-o săptămână cel puțin jumătate dintre parlamentarii formațiunii vor părăsi partidul

Data publicării:
calin popescu tariceanu

Deputatul ALDE Ică Calotă, preşedintele ALDE Teleorman, a declarat, miercuri, că aproximativ 12 deputaţi ai formaţiunii vor părăsi partidul într-o săptămână, potrivit Agerpres.

"Un lucru este clar, nu mai avem grup parlamentar. În momentul de faţă, în ALDE eu nu mai rămân. Dar unde şi spre ce zări voi pleca, nu aş putea să vă spun încă. Suntem un grup de parlamentari care vom pleca spre nişte destinaţii. În maxim o săptămână, zece zile, voi anunţa către ce voi merge. Suntem 23 de parlamentari, dintre care minim 12 şi maxim 16 parlamentari vom pleca din ALDE", a afirmat Calotă, pentru Agerpres.

El a explicat că una dintre nemulţumirile sale este că, neavând grup parlamentar, ALDE nu va mai avea reprezentanţi în secţiile de votare.

"Ori, a intra în alegerile parlamentare fără oameni în secţiile de votare, credeţi-mă, ştiu ce înseamnă. O altă nemulţumire este că, după ce ALDE a votat împotriva guvernului Dăncilă şi a votat guvernul Orban, preşedintele ALDE se îndreaptă înapoi spre PSD şi Pro România. De ce am mai făcut mişcarea asta cu ungerea PNL, dacă acum încercăm să ne întoarcem unde am fost? Eu nu o să pot să mai fac vreodată o alianţă cu PSD. Mi-a ajuns una. Am fost 25 de ani în PNL şi aproape 6 ani în ALDE. Noi am fi dispuşi să mergem în PNL", a mai spus Calotă.

Deputatul Andrei Gerea a anunţat miercuri că demisionează din ALDE pentru a se dedica proiectului politic "Prin noi înşine", proiect pe care ar fi vrut, iniţial, să îl dezvolte alături de Călin Popescu-Tăriceanu.

"Este un proiect politic de dreapta", a declarat Gerea pentru Agerpres, infirmând o înscriere a sa în PNL.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Care sunt pașii într-o criză energetică. Când se ajunge la limitarea consumului și cine este deconectat...
Digi FM
Cristiano Ronaldo s-a căsătorit cu Georgina Rodríguez! Primele imagini de la „nunta anului”
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum era, de fapt, Freddie Mercury în viața reală. Prietenii au rupt tăcerea după 34 de ani: „Nimeni nu l-a...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
John Goodman, cu totul alt om la 25 de ani de la această poză. Transformarea spectaculoasă a actorului i-a...
Adevarul
Tragedie cumplită în Dâmbovița: 5 morți după ce un tânăr fără permis a pătruns pe contrasens. Un bebeluș a...
Newsweek
Când poți ieși la pensie fără penalizare? Care perioade sunt considerate contributive la pensie?
Digi FM
Refugiul ales de Alina Pușcău după ce cancerul s-a extins: „Nu pot să vorbesc”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Vietatea care sfidează moartea. Își poate "reseta" viața de nenumărate ori: "Oricât ai încerca, pur și simplu...
Digi Animal World
O pisică misterioasă, vopsită în roșu, observată în Texas. Oficialii trag un semnal de alarmă: „Nu încercați...
Film Now
O actriță din Harry Potter, metodă surprinzătoare de a-și întreține cei patru copii: "Am câștigat mai mult...
UTV
Alina Eremia a dezvăluit secretul căsniciei cu Edi Barbu. „Ne prostim împreună și redevenim copii”