V. Reding: E nevoie de noi mecanisme de apărare a statului de drept, după crize precum cea din România

Data publicării:
5167f5c095f9cfa20e000021 1

„Uniunea este o construcţie unică şi nu este ţinută împreună de o forţă, de o armată comună sau de o forţă de poliţie comună, ci doar de forţa statului de drept - "o comunitate bazată pe statul de drept" - unde toate statele membre trebuie să fie îngrijorate dacă există deficienţe în ceea ce priveşte independenţa, eficienţa sau calitatea sistemului de justiţie în alt stat membru”, a precizat comisarul european pentru Justiţie, Viviane Reding, la Centre for European Policy Studies din Bruxelles, în cadrul unui discurs despre UE şi statul de drept.

Oficialul european a mai precizat că, pe lângă criza economică şi financiară, UE s-a confruntat, în mai multe situaţii, cu o criză „a statului de drept”, una dintre ele fiind cea din România, din vara anului 2012.

În opinia sa, nu a fost vorba de „incidente mărunte şi izolate sau nereguli, aşa cum se întâmplă, din când în când, în statele noastre membre sau în întreaga lume, ci chestiuni care imediat au căpătat o dimensiune sistemică şi au dezvăluit problemele sistemice ale statului de drept”.

Viviane Reding a dat trei exemple de astfel de incidente: „criza romilor din Franţa, din vara lui 2010, când drepturile oamenilor aparţinând unei importante minorităţi au fost puse în pericol, criza ungară de la sfârşitul lui 2011, când am fost îngrijoraţi în special de independenţa justiţiei, şi criza statului de drept din România, din vara lui 2012, când nerespectarea unor decizii ale Curţii Constituţionale a ameninţat să submineze statul de drept”.

În cazul României, „intervenţia Comisiei a ajutat la restabilirea autorităţii Curţii Constituţionale şi a pus capăt conflictului constituţional”, a punctat oficialul european.

Comisarul european este de părere că rolul Curţii Europene de Justiţie ar trebui întărit într-un viitor mecanism privind protejarea statului de drept în UE.

Este pentru a doua oară când Viviane Reding vorbește despre încălcarea statului de drept în România. În timpul unui interviu acordat publicației germane „Die Zeit”, publicat sâmbătă, vicepreședintele Comisiei Europene a vorbit despre criza politică din România, de anul trecut, și-a exprimat îngrijorarea față de faptul că statul de drept este pus în pericol.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri