Viorica Dăncilă îi răspunde lui Klaus Iohannis cu privire la participarea la ședințele de Guvern. Condițiile pe care le pune

Data actualizării: Data publicării:
viorica dancila klaus iohannis
Foto; Inquam Photos / Octav Ganea

Premierul Viorica Dăncilă i-a transmis președintelui Klaus Iohannis o scrisoare în care îi răspunde la solicitarea de a participa la ședințele Guvernului.

Viorica Dăncilă îi spune șefului statului, referitor la comunicarea agendei de lucru a Guvernului, că aceasta este publicată pe site-ul Guvernului. „În cazul în care pe agenda ședinței Guvernului vor fi proiecte de acte normative referitoare la «probleme de interes național privind politica externă, apărarea țării, asigurarea ordinii publice», în conformitate cu textul constituțional invocat, vă vom semnala acest lucru”, scrie premierul.

Cât privește participarea la ședințele de Guvern, premierul precizează că „este la latitudinea prim-ministrului” dacă adresează o invitație președintelui. „Vă voi adresa, cu celeritate, invitația de a participa la ședința de Guvern, dacă voi considera necesară participarea dumneavoastră”, arată Dăncilă.

Marți, la o zi după ce i-a solicitat premierului să îi transmită ordinea de zi a şedinţelor Executivului, preşedintele Klaus Iohannis a declarat că va merge la şedinţele de Guvern. „Am solicitat agenda, cred că trebuie să vedem lucrurile un pic în perspectivă, ne pregătim pentru preşedinţie şi chiar dacă suntem pregătiţi, lucrurile nu pot fi abslut deloc simple. Pe de altă parte, am constatat din partea doamnei premier o dorinţă de colaborare, ca să zic aşa, în repetate rânduri m-a invitat să colaborăm. Iată că voi colabora: voi merge la şedinţele de Guvern”, a declarat Iohannis.

Scrisoarea integrală trimisă de premier președintelui:

„Domnului Klaus Werner Iohannis,

Președintele României,

Am luat notă cu satisfacție de declarațiile dumneavoastră recente prin care admiteți, în sfârșit, că este necesar să colaborăm pentru România. De asemenea, salut faptul că ați răspuns apelului meu de colaborare politică pentru asigurarea, de către România, a unei bune președinții a Consiliului Uniunii Europene.

Referitor la solicitarea dumneavoastră, prin care invocați prerogativele conferite de art.87 din Constituția României, privind primirea agendei de lucru a fiecărei ședințe a Guvernului, vă informez că Guvernul României transmite, de fiecare dată, pe site-ul propriu, agenda de lucru a ședințelor Guvernului, împreună cu proiectele de documente de politici publice, proiectele de acte normative sau alte documente, precum și documentele însoțitoare respective, documente ce pot fi consultate de orice persoană.

În cazul în care pe agenda ședinței Guvernului vor fi proiecte de acte normative referitoare la “probleme de interes național privind politica externă, apărarea țării, asigurarea ordinii publice”, în conformitate cu textul constituțional invocat, vă vom semnala acest lucru și vă asigur de toată deschiderea în situația în care veți decide să participați la ședința de Guvern.

De asemenea, în cazurile subsumate de textul constituțional sintagmei ”alte situații”, caz în care este la latitudinea prim-ministrului invitarea Președintelui României (”Președintele României poate lua parte la ședințele Guvernului (...) la cererea primului ministru, în alte situații”), vă voi adresa, cu celeritate, invitația de a participa la ședința de Guvern, dacă voi considera necesară participarea dumneavoastră.

În încheiere, vă asigur, domnule președinte, de cunoașterea, de către Guvernul României, a obligației de loialitate constituțională care impune, deopotrivă Guvernului și Președintelui României, precum și oricărei autorități publice, respectarea competențelor constituționale, fără asumarea unor prerogative care excedează cadrului constituțional și legal”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Când intră alocațiile și indemnizațiile în octombrie. ANPIS a anunțat calendarul plăților
Digi FM
Un tânăr de 21 de ani a murit după o înțepătură de țânțar. Cum a fost posibilă o asemenea tragedie
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce face Andreea Antonescu în America, la un an de la mutarea din România. „Nu mai sunt preocupată să...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sylvester Stallone povestește altercația cu Richard Gere la filmările „The Lords of Flatbush”: Unul dintre...
Adevarul
Mărturia cutremurătoare a soției arbitrului care s-a împușcat în fața copiilor: „Mi-a dat flori, apoi și-a...
Newsweek
Până la ce oră poți da muzica tare la țară? Când poate vecinul să cheme Poliția și ce riști
Digi FM
La 60 de ani și-a vândut casa și a renunțat la job. A călătorit în 15 țări și trăiește acum cu 200 de lire pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Tom Cruise refuză să fie numit „ultimul mare star de cinema”. Ce a spus despre Brad Pitt într-un interviu rar
UTV
Angelina Jolie și-a vândut conacul de lux, iar Madonna l-a cumpărat. Vezi cum arată proprietatea de aproape...