Poziția g4media.ro, după atacul lui Dragnea. Liderul PSD vrea proiect de lege pentru verificarea finanțării mai multor publicații

Data actualizării: Data publicării:
liviu dragnea inquam octav ganea
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

g4media.ro a publicat o poziție oficială, după ce liderul PSD Liviu Dragnea a anunțat că va cere Guvernului Dăncilă un proiect de lege pentru „transparentizarea finanțărilor și modul de cheltuire a banilor”, vizate fiind mai multe site-uri de știri.

liviu dragnea inquam octav ganea
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Anunțul lui Dragnea vine după ce, într-o emisiune la RTV, liderul PSD a fost întrebat ce crede despre cererea lui Dan Voiculescu, ca serviciile secrete și Guvernul României să deschidă o anchetă despre modul în care sunt finanțate mai multe publicații online. Nominalizate au fost: G4Media, Newsweek, PressOne, DacNews, Comisarul și EpochTimes.

Redăm mai jos poziția completă a publicației online g4media.ro, așa cum a fost publicată pe site:

„Liviu Dragnea este oficial al doilea om în stat, președintele Camerei Deputaților, dar neoficial trece drept omul cel mai puteric din România, care controlează de facto Guvernul.

Este pentru a doua oară când președintele PSD cere în mod explicit anchetarea G4Media.ro. În 13 mai, Liviu Dragnea a cerut autorităţilor să se sesizeze în legătură cu jurnalistul Dan Tăpălagă din cauză că G4Media.ro a dezvăluit că Guvernul Dăncilă a discutat un memorandum secret privind mutarea ambasadei din Israel. Autorul articolului nu a fost însă Dan Tăpălagă, ci Cristian Pantazi.

“Eu am auzit despre acel memorandum din spațiul public, chiar în ziua în care s-a adoptat, pentru că este un document confidențial. Și eu pun întrebarea – am auzit de la domnul Dan Tăpălagă, marele jurnalist, G4 sau nu știu cum îi mai zice acum, care a dat această informație, că Guvernul a adoptat un memorandum confidențial cu acel conținut – de unde a primit acea informație? SRI-ul, STS-ul au vreo explicație pentru asta? Asta nu este cumva un incident de securitate? Cine din funcționarii Guvernului, sau dintre membrii Guvernului, au dat această informație? Că eu nu o aveam”, a spus Dragnea pe 13 mai la RTV.

Obsesia lui Liviu Dragnea față de jurnaliștii care-l critică este mai veche. Pe data de 19 septembrie 2017, liderul PSD a răspus unor critici formulate de Dan Tăpălagă la adresa PSD exact în modul în care o face astăzi: ”Cine, ăla de spunea că stă cu dinții în gâtul nostru? În primul rând să spună toate sursele de finanțare, ale site-ului și ale dumnealui personal”. 

Reamintim că Liviu Dragnea a mai utilizat în trecut instituțiile statului pentru răfuieli personale cu presa: controalele din 2017 ale Direcției Antifraudă din ANAF la HotNews.ro și Rise Project. Documentele postate recent de Gelu Diaconu, fostul șef al ANAF, arată că ambele controale s-au bazat fie pe documente false (cazul Rise Project), fie pe o motivație profund arbitrară (cazul HotNews.ro).

Dragnea, la fel ca și Dan Voiculescu, sunt deranjați de faptul că G4Media.ro și celelalte publicații nominalizate de fondatorul Antenei 3 (Newsweek, PressOne, DacNews, Comisarul și EpochTimes) sunt printre ultimele instituții de presă care publică în mod constant investigații despre afacerile liderilor PSD și ale familiilor acestora. G4Media.ro a scris pe larg despre afacerile cu porci ale familiei Dragnea, despre implicarea Tel Drum în contracte cu statul, despre modul în care Liviu Dragnea folosește instituțiile statului în folos propriu și a dezvăluit în premieră inteția Guvernului de a muta ambasada României din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim.

Declarațiile lui Liviu Dragnea sunt încă o încercare de intimidare a jurnaliștilor care îndrăznesc să își facă meseria. Într-un peisaj mediatic dominat copios de trusturile apropiate PSD, micile publicații independente precum G4Media.ro le dau bătăi de cap liderilor politici corupți, indiferent de partidul din care fac parte. Este cu atât mai grav că PSD dorește să reducă la tacere până și puținele voci critice din presă.

PSD, prin Liviu Pleșoianu și Șerban Nicolae, a mai avut o tentativă de a îngreuna activitatea ONG-urilor și, pe cale de consecință, a publicațiilor editate de acestea. Cererea lui Liviu Dragnea către guvernul său este încă un pas în direcția sufocării societății civile și a presei libere, un model care s-a răspândit din Rusia până în Turcia, trecând prin Ungaria.

G4Media.ro respinge ferm încercarea lui Liviu Dragnea de a ne asocia cu o agendă ocultă, așa cum respinge și afirmația că ar sprijini un politician sau altul. Ne facem treaba așa cum ar trebui să și-o facă orice instituție de presă: atenți la derapajele puterii, urmărind constant cum sunt cheltuiți banii publici și cum funcționează instituțiile statului.

G4Media.ro salută orice încercare de transparentizare a modului în care funcționează instituțiile publice și companiile cu capital de stat, cele care gestionează fonduri publice sau active publice. În ceea ce privește transparentizarea finanțării și a modului de cheltuire a banilor de către ONG-uri, considerăm că legislația existentă dă dreptul oricărei instituții a statului să controleze aceste aspecte, la fel ca în cazul oricărei companii private.

Orice tentativă de a îngreuna activitatea societății civile – oricum marcată de subfinanțare cronică și bariere birocratice – nu poate fi făcută decât în acord cu legislația europeană și cu poziția Comisiei de la Veneția exprimată în cazul proiectului inițiat de Liviu Pleșoianu.

În orice situație, G4Media.ro va continua să analizeze și investigheze modul în care Puterea își exercită atribuțiile. Ne bazăm pe cititorii noștri, care ne-au fost mereu alături. Le mulțumim încă o dată pentru sprijin și solidaritate.

G4Media va sesiza comportamentul abuziv al puterii la organizațiile internaționale care apără independența presei. Vom semnala la Parlamentul European acest grav derapaj împotriva presei independente, în contextul dezbaterilor referitoare la situația statului de drept din România. G4Media.ro a inițiat discuții pentru o eventuală acțiune în instanță, având în vedere presiunile, abuzurile și hărțuirea constantă la care sunt supuși jurnaliștii publicației de către reprezentanții puterii”.

Liviu Dragnea a declarat că Dan Voiculescu „are dreptate”

Liviu Dragnea a spus, în direct la RTV, că Dan Voiculescu „are dreptate”, comentând astfel o postare de pe blogul fondatorului Antena 3: „Eu cred că are mare dreptate domnul Voiculescu și știu că a mai fost lansat subiectul acum câteva luni și a fost un mare scandal. De ce să nu ne permitem să ne gândim la asta? Unii nu se pot tăvăli cerând transparență, dar nu la ei. Orice firmă din România e transparentă. (...) Să facă un proiect de lege privind transparentizarea finanțărilor și modul de cheltuire a banilor. De ce să fie secrete lucrurile acestea? Se tot vorbește că sunt firme acoperite? Dacă sunt mișcări de bani legale, cinstite, unde e deranjul?”.

Dan Voiculescu susține pe blogul personal că G4Media, NewsWeek, PressOne, DacNews, Comisarul și EpochTimes ar face parte dintr-un „grup ocult”, care are drept scop „susținerea unor interese ce doresc dezbinarea românilor”. Voiculescu, eliberat condiționat din închisoare, după o condamnare la 10 ani pentru fapte de corupție, le cere serviciilor secrete din România, dar și Guvernului să acorde „o atenție specială” acestor publicații.

Tot pe blogul personal, Voiculescu susține și că publicațiile online menționate au beneficiat recent de  „infuzii de capital substanțial” și că ar fi „susținătoare ale lui Dacian Cioloș și ale apropiaților săi”. Singura dovadă adusă de Dan Voiculescu în sprijinul celor declarate este creșterea traficului site-urilor menționate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri