Prefectul Capitalei: Vom verifica legalitatea măsurilor luate de primarul Sectorului 5. Astfel de demersuri creează confuzie

Data publicării:
scaune puse pe mese intr-un restaurant inchis
Foto: Agerpres

Alin Stoica, prefectul Capitalei, spune că va verifica legalitatea dispoziției date de primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, pentru implementarea de restricții - reducerea programului unor agenți economici. Potrivit prefectului, astfel de decizii se pot lua în Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă.

„A fost o decizie a primarului şi urmează să verificăm legalitatea ei. (...) Urmează să fie luate nişte măsuri la nivel guvernamental, pe care noi le vom aplica unitar pe Bucureşti sau poate ideal ar fi pe o arie mai extinsă, Bucureşti plus o parte din Ilfov şi astfel de demersuri nu fac altceva decât să creeze (...) confuzie”, a afirmat Stoica, conform Agerpres. El a menţionat că, din câte cunoaşte, Primăria Sectorului 5 nu are cum să schimbe programul operatorilor economici, amintind că Prefectura Capitalei face o analiză pe această temă.

Programul mall-urilor, teraselor şi altor agenţi economici din Sectorul 5 va fi redus, de joi până pe 11 aprilie, ca urmare a unei dispoziţii a primarului Cristian Popescu Piedone, pentru a preveni carantinarea, a informat miercuri autoritatea locală.

Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 5, mall-urile, hypermarketurile, supermarketurile, terasele, service-urile auto, spălătoriile vor fi deschise, de luni până vineri, între orele 07,00 - 19,00, iar sâmbăta şi duminica în intervalul orar 07,00 - 15,00. Programul benzinăriilor şi farmaciilor nu va fi afectat. Farmaciile non-stop vor avea în continuare program 24 din 24.

„Potrivit celor mai recente informații venite de la Grupul de Comunicare Strategică, în București, rata de incidența înregistrată la 14 zile a ajuns la 6,37 cazuri la mia de locuitori. Pentru a proteja sănătatea cetățenilor din Sectorul 5 și nu numai, Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone a dispus ca începând de mâine, 25 martie 2021 și până în 11 aprilie 2021 să se reducă programul agenților economici de pe raza sectorului”, se arată într-un comunicat al primăriei.

În schimb, programul pieţelor agroalimentare de pe raza Sectorului 5 se va modifica, urmând a fi deschise de luni până vineri în intervalul orar 7,00 - 17,00, iar sâmbăta şi duminica între 7,00 şi 15,00. Locurile de joacă vor rămâne deschise zilnic până la ora 19.00.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
A murit românul care a vândut NATO rușilor. Mihai Caraman, spionul care a pus „pe tavă” sovieticilor cele mai...
Digi FM
Iubire și flori pentru Celine Dion, la Paris. Fani din toată lumea au așteptat-o la hotel, ea, emoționată de...
Pro FM
Bebe Rexha, pozată de paparazzi în costum de baie, în Mykonos. Ce poze a pus ea pe Instagram
Film Now
Josh Hartnett, despre sfatul „inutil” pe care l-a primit de la colegul din „Oppenheimer”, Mat Damon...
Adevarul
Motivul pentru care Donald Trump refuză o dezbatere faţă în faţă cu Kamala Harris
Newsweek
România lansează la apă o navă de logistică pentru un grup de luptă al Olandei. Costă 375.000.000 €
Digi FM
Radu Ștefan Bănică și-a găsit mașina vandalizată: „Am văzut că e înclinată într-o parte, a fost un cuțit...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă iei mai mult paracetamol decât e recomandat. Ce să nu faci cu niciun chip dacă iei...
Digi Animal World
Momentul când o turistă este mușcată de calul Gărzii Regale Britanice. Femeia a leșinat în mijlocul mulțimii
Film Now
Sandra Bullock își aniversează ziua de naștere, prima după moartea iubitului ei: „Nu ascunde că a fi tristă...
Harvey Weinstein
Harvey Weinstein a fost transferat din închisoare în spital. Producătorul de la Hollywood are COVID-19 şi...