Primăria București plănuiește „Ziua fără autoturisme”

masini

Primăria Capitalei vrea să interzică traficul cu orice fel de maşină sau vehicul motorizat pe mai multe artere din centrul Capitalei, precum Bulevardul Unirii sau Decebal, în ziua de 22 septembrie 2019. Această zi ar putea fi declarată „Ziua fără autoturisme”, informează MEDIAFAX.

Pe ordinea suplimentară a şedinţei CGMB de marţi a fost inclus un proiect prin care se stabileşte „Ziua fără autoturisme în Bucureşti”, care va fi pe data de 22 septembrie 2019 (duminică), zi în care traficul cu orice fel de vehicul cu motor va fi interzis pe mai multe artere din Capitală.

„Ziua de 22 septembrie 2019 va fi desemnată ca fiind „Ziua fără autoturisme”, în Municipiul Bucureşti. Pe 22 septembrie 2019, între orele 9:00 şi 17:00 se interzice circulaţia vehiculelor cu motor, inclusiv LPG, vehicule electrice, cu 2, 3 sau 4 roţi în arealul: Bulevardul Decebal – de la strada Dristorului până la Piaţa Alba Iulia, Bulevardul Unirii – de la Piaţa Alba Iulia până la Piaţa Constituţiei, fără afectarea traficului pe Bulevadrul Libertăţii, iar la intersecţia cu Strada Dristorului cu Bulevardul Decebal se va asigura traversarea acestuia”, se arată în proiectul de hotărâre care a fost introdus pe ordinea suplimentară a şedinţei CGMB de marţi.

Potrivit proiectului, sunt exceptate de la prevederile de mai sus şi vor fi autorizate să circule în regim normal: ambulanţele, vehiculele SMURD, pompieri, poliţie, Jandarmerie, poliţie locală precum şi ale altor instituţii şi servicii publice aflate în misiune.

De asemenea, sunt exceptate de la aceste prevederi, cu condiţia de a respecta limita de 30 de km pe oră, vehiculele de transport în comun, mijloacele de transport alternativ (trotinete, biciclete, etc), vehiculele serviciilor publice, vehiculele serviciilor de utilitate publică (...) vehiculele corpului diplomatic (cu condiţia să transporte un diplomat sau ca şoferul să dispună de o foaie de parcurs sau de un ordin de misiune).

Iniţiatorul proiectului este consilierul Tudor-Tim Ionescu (ALDE).

Editor web: Vlad Mironescu

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale