Sari la conținut

Raport: Produsele din România au mai multă grăsime decât cele din UE

Dublul standard la alimente va fi eliminat în România, promit autorităţile, care au primit ajutor din partea experţilor europeni. Până la sfârşitul anului, va fi creată lista neagră a producătorilor care modifică reţeta în funcţie de ţară.

Mai multe state, printre care şi a noastră, s-au plâns că produsele vândute în Est sunt mai slabe calitativ decât cele din Occident. Testele făcute de Ungaria şi Bulgaria au confirmat acest lucru.

Unele produse vândute în ţări europene au acelaşi ambalaj şi ingrediente trecute pe etichetă, dar gust diferit. Pentru prima dată, un raport al Parlamentului European spune limpede că problemele sunt grave: producătorii pun în unele o cantitate mai mică de materie primă sau reduc gramajul. Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului de la noi a participat astăzi la discuţiile Comisiei Europene care a tras concluzii.

Bogdan Pandelică, preşedinte ANPC: „Este vorba despre greutatea netă care apare pe produs, care trebuie să fie aceeaşi pentru fiecare produs similar, pentru acelaşi producător, în funcţie de reţetă, de cantitate.”

Pentru acelaşi gust la acelaşi produs trebuie schimbată legislaţia. Primul pas: înfiinţarea unei liste negre a firmelor ce adaptează reţete în funcţie de ţara unde vând. Acum, graniţa dintre legal şi ilegal este slab trasată.

Mihai Vişan - fost secretar de stat în MADR: „Un salam de vară care este făcut aici în Bucureşti diferă puţin pentru ce e făcut în Anglia, nu putem trage concluzia că acel producător vrea să îl înşele pe român. Într-un mezel am folosit mai puţină carne, o grăsime am înlocuit-o parţial cu grăsime vegetală care e mai ieftină, aici într-adevăr se poate vorbi de o practică, care nu e rezonabilă”.

Raportul Parlamentului European arată că marile companii nu aplică dublul standard doar la mâncare.

Un cuplu care locuieşte de doi ani în Marea Britanie a simţit şi alte diferenţe: „Şamponul, crema de faţă, şamponul de păr. Toate produsele de consum sunt mult calitative.”

La noi, testele de anul trecut au vizat doar alimentele. La nouă din cele 29 de produse analizate s-au găsit diferenţe de compoziţie şi gramaj - în unele cazuri aveau mai multă grăsime decât cele vândute în Germania şi Olanda de exemplu. Multe dintre ţările din jurul nostru au găsit deosebiri între mărfurile vândute în Occident şi în Europa de Est. De exemplu, în Ungaria.

S-a constatat că versiunea locală a unui sortiment de napolitane este mai puţin crocantă decât cea vândută în supermarketurile din Austria. De asemenea, analiza a identificat o altă diferenţă de calitate în ceea ce priveşte un tip de cremă tartinabilă, care este mai puţin dulce în Ungaria”, relatează Balazs Barabas, jurnalist Digi24 Ungaria.

Săptămâna aceasta, ministrul Agriculturii din Ungaria a cerut verificări pentru încă 100 de produse. Bulgarii au verificat 50 de produse, dublu faţă de noi.

Dimitar Margaritov, preşedintele Comisiei pentru Protecţia Consumatorilor din Bulgaria: „Exemplul pe care aş putea să vi-l dau este al unei băuturi carbogazoase. În Europa era folosit zahărul, iar în Bulgaria sirop sau glucoză şi fructoză”.

Analizele pentru verificarea dublulului standard al alimentelor a costat statul român peste 40 de mii de lei, dar cea mai mare parte din bani s-a dus pe cheltuieli de deplasare.

FOTO: Getty Images

Etichete: alimente , protectia consumatorilor , dublu standard , calitate dublu standard alimente romania , lista neagra producatori , mancare dublu standard

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale