Sari la conținut
News Alert

România, lovită de un val de aer nord-african. Ce temperaturi ne așteaptă în următoarele zile

Vremea va fi mult mai caldă săptămâna viitoare în cea mai mare parte a ţării, temperaturile urmând să atingă valori de până la 30 de grade Celsius, mai ridicate cu 8-10 grade decât ar fi normal pentru această perioadă, dar nu vor lipsi nici aversele şi descărcările electrice, a declarat, duminică, pentru AGERPRES, Teodora Cumpănaşu, meteorolog de serviciu în cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

Festival Goers Enjoy Glastonbury 2017 - Day One

FOTO: Gulliver/GettyImages


"Vor fi temperaturi ridicate în continuare în majoritatea zilelor şi în cea mai mare parte a ţării. Cele mai mari valori, care vor merge până în jurul a 30 de grade Celsius, le aşteptăm în Oltenia şi Muntenia marţi după-amiaza, cel mai posibil joi şi vineri. Ziua de marţi, cu excepţia Olteniei şi a Munteniei, va aduce înnorări destul de accentuate, averse, tunete, fulgere, posibil grindină şi cantităţi de apă însemnate în majoritatea zonelor. Nu excludem astfel de fenomene nici pentru sudul ţării, însă pe spaţii mai restrânse, şi care vor apărea doar în orele serii", a precizat Cumpănaşu.

Meteorologul ANM a subliniat că şi în Bucureşti se vor semnala averse şi descărcări electrice, cel mai probabil marţi seara, după o perioadă cu temperaturi mult mai ridicate decât cele normale ale lunii aprilie.

"Aşa cum se va întâmpla şi pentru zona Capitalei, luni seara, dar cu probabilitate mai mare marţi seara, vor fi averse şi descărcări electrice după nişte temperaturi mult, mult mai ridicate decât cele normale în această perioadă din an. 27 de grade ar fi cea mai scăzută maximă a acestei săptămâni, iar 29 - 30 de grade, cele mai ridicate valori pe care le aşteptăm atât marţi după- amiaza cât şi joi şi vineri, cel mai probabil. În Bucureşti vor fi 27 de grade Celsius luni şi miercuri, dar între 28 şi 30 de grade marţi, joi, vineri şi sâmbătă. În Capitală, în aceste zile sunt cu circa 10 grade peste normă, iar în restul ţării cu 8 -10 grade, în medie. Ele sunt de fapt temperaturi de iulie", a spus specialistul ANM.

Potrivit sursei citate, sfârşitul lunii aprilie şi începutul lunii mai vor fi caracterizate de un regim termic peste normal cu temperaturi de peste 25 de grade Celsius şi ploi de scurtă durată în toată ţara.

"Tendinţa pentru sfârşitul săptămânii şi începutul săptămânii următoare ar fi aceea de un regim termic peste normal, putem să spune o vreme caldă, ceea ce înseamnă valori ce merg în jurul sau chiar peste 25 de grade, cu probabilitate destul de mare să se semnaleze ploi de scurtă durată mai peste tot în ţară", a adăugat Cumpănaşu.

Specialistul ANM susţine că temperaturi de 30 de grade Celsius au mai fost înregistrate în luna aprilie, în ultimele decenii, chiar şi în aprilie 2016 şi doar către sfârşitul lunii ci chiar în primele zile ale lui aprilie, maxima absolută a acestei luni fiind de peste 35 de grade Celsius.

"Ce este deosebit acum? Este o masă de aer cald care persistă în cea mai mare parte a Europei, chir şi în ţări precum Belgia, Olanda, Germania sau Polonia, unde în aceste zile s-au înregistrat recorduri de temperatură. Au fost temperaturi de 28 - 29 de grade, în Franţa de 30 şi peste 30 de grade, în Italia de asemenea. Este o masă de aer de provenienţă nord-africană care în structura atmosferică dominată de un câmp de presiune ridicată s-a menţinut şi se va menţine şi în zilele următoare", a explicat Teodora Cumpănaşu.

Întrebată dacă ar trebui să ne obişnuim în anii următori cu astfel de temperaturi în aprilie, meteorologul ANM a răspuns: "Deja în comunitatea meteorologică internaţională a apărut această temere, pentru că era mai puţin de aşteptat ca în luna aprilie să fie un val de căldura atât de persistent şi pe o suprafaţă atât de mare a Europei şi semnalele nu sunt încurajatoare pentru vara care urmează".

Datele statistice arată că maxima absolută pentru luna aprilie s-a înregistrat în 1985 la Bechet, respectiv 35,5 grade Celsius, iar la Alexandria au fost 34,9 grade în anul 1934. Tot în 1985, maximele termice au depăşit 34 de grade la Calafat şi Drobeta Turnu Severin.
Pe aceeași temă