„Ameninţările războiului hibrid”, urgența trecerii Institutului Cantacuzino la MApN

Data publicării:
directorul-institutului-cantacuzino-radu-iordachel-a-fost-demis-99944-1-1

Guvernul a aprobat, joi, prin ordonanţă de urgenţă trecerea Institutului Cantacuzino în subordinea Ministerului Apărării Naţionale cu patrimoniul şi personalul aferent, potrivit notei de fundamentare a actului normativ, urgenţa fiind dată de „ameninţările războiului hibrid şi necesitatea creării unei platforme unitare de cercetare şi producţie naţională a vaccinurilor”. Potrivit actului normativ, sumele alocate de la bugetul de stat Institutului Cantacuzino nu se includ în creditele bugetare reprezentând 2% din PIB alocate anual Ministerului Apărării Naţionale, scrie News.ro.

„În 30 de zile vom face noua organigramă, personalul va fi format din personal civil şi militar, şi după aceea vom întocmi documentaţiile pentru accesarea de fonduri europene”, a afirmat Mircea Duşa, secretar de stat în MApN, la începutul şedinţei Executivului.

„Caracterul urgent al prezentului act normativ este dat de ameninţările războiului hibrid şi necesitatea creării unei platforme unitare de cercetare şi producţie naţionale şi de necesitatea menţinerii la parametri normali a Colecţiei naţionale de culturi microbiene şi celulare (CNCMC), a Laboratorului cu nivel 3 de biosiguranţă (BSL 3), a Biobazei şi a Unităţii de intervenţie rapidă în urgenţe microbiologice şi bioterorism. Neadoptarea imediată a unor măsuri generează disfuncţionalităţi majore cu efecte negative asupra stării de sănătate a populaţiei, precum şi perturbări grave, în situaţii de criză, de epidemii şi pandemii, ce pot afecta atât sistemul naţional de sănătate publică, cât şi securitatea naţională a României”, potrivit notei de fundamentare a ordonanţei de urgenţă.

Potrivit actului normativ, sumele alocate de la bugetul de stat Institutului Cantacuzino nu se includ în creditele bugetare reprezentând 2% din PIB alocate anual Ministerului Apărării Naţionale.

Finanţarea Institutului Cantacuzino se realizează integral din venituri proprii, şi în completare din subvenţii acordate de la bugetul de stat.

„Patrimoniul Institutului Naţional de Cercetare „Cantacuzino” se preia de Institutul Cantacuzino prin protocol de predare-preluare încheiat în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe”, se mai arată în ordonanţa de urgenţă.

Executivul îşi propune astfel să revitalizeze şi să dezvolte activitatea institutului, ca producător naţional de vaccinuri şi alte produse biologice de uz uman, cu rol strategic în asigurarea independenţei României în domeniul producţiei de vaccinuri.

„Prevenirea îmbolnăvirilor, controlul bolilor transmisibile şi sănătatea publică reprezintă o problemă de siguranţă naţională. Previziunile privind evoluţia situaţiei epidemiologice pe teritoriul României în următoarea perioadă impun operaţionalizarea capacităţilor naţionale de producţie a mijloacelor de imunoprofilaxie pentru siguranţa stării de sănătate a populaţiei”, potrivit Executivului.

Personalul Institutului Naţional de Cercetare "Cantacuzino" se preia cu menţinerea drepturilor salariale avute în plată la data preluării. Salarizarea personalului se va face potrivit prevederilor legale referitoare la salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Personalul se compune din personal civil şi militar, cel civil beneficiind şi de drepturile salariale în natură acordate personalului civil din Ministerul Apărării Naţionale, potrivit legislaţiei în vigoare, precizează sursa citată.

Numărul maxim de posturi care va fi stabilit în hotărârea Guvernului privind organizarea şi funcţionarea Institutului Cantacuzino nu va fi inclus în numărul de posturi aprobat Ministerului Apărării Naţionale.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
A murit românul care a vândut NATO rușilor. Mihai Caraman, spionul care a pus „pe tavă” sovieticilor cele mai...
Digi FM
Iubire și flori pentru Celine Dion, la Paris. Fani din toată lumea au așteptat-o la hotel, ea, emoționată de...
Pro FM
Bebe Rexha, pozată de paparazzi în costum de baie, în Mykonos. Ce poze a pus ea pe Instagram
Film Now
Josh Hartnett, despre sfatul „inutil” pe care l-a primit de la colegul din „Oppenheimer”, Mat Damon...
Adevarul
Motivul pentru care Donald Trump refuză o dezbatere faţă în faţă cu Kamala Harris
Newsweek
România lansează la apă o navă de logistică pentru un grup de luptă al Olandei. Costă 375.000.000 €
Digi FM
Radu Ștefan Bănică și-a găsit mașina vandalizată: „Am văzut că e înclinată într-o parte, a fost un cuțit...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă iei mai mult paracetamol decât e recomandat. Ce să nu faci cu niciun chip dacă iei...
Digi Animal World
Momentul când o turistă este mușcată de calul Gărzii Regale Britanice. Femeia a leșinat în mijlocul mulțimii
Film Now
Sandra Bullock își aniversează ziua de naștere, prima după moartea iubitului ei: „Nu ascunde că a fi tristă...
Harvey Weinstein
Harvey Weinstein a fost transferat din închisoare în spital. Producătorul de la Hollywood are COVID-19 şi...