Complicaţiile otitei externe

Data actualizării: Data publicării:
otita

Majoritatea otitelor externe apar din cauza bacteriilor sau a fungilor. Primul simptom pe care pacientul îl simte este o durere urmată de senzaţia de ureche înfundată.

Dr. Ana Maria Apostol, medic specialist ORL: „Dacă pacientul nu se prezintă la medic simte că îl doare urechea din ce în ce mai tare, are o senzaţie de confuzie şi de ameţeală că nu mai aude, tegumentul se îngroaşă, se inflamează, nu mai pătrunde undă sonoră la timpan şi nu mai aude.”

Fără tratament, în câteva zile infecţia invadeza încet ţesuturile din jur şi poate ajunge până la timpan.

Dr. Ana Maria Apostol, medic specialist ORL: „Poate să între în interiorul tegumentului şi să ajungă la os şi să facă osteită, să invadeze ostul şi se poate duce în jos pe timpan, inflamează timpanul, dă o durere şi mai mare şi poate să facă o gaură să perforeze timpanul şi atunci infecţia ajunge în cavitatea timanică care este o cavitate aseptică şi dintr-o otită medie purulentă trebuie tratat cu injectabil.”

În plus, starea pacienţilor care amână vizită la mediul ORL-ist şi se tratează singuri se poate înrăutăţi.

Dr. Ana Maria Apostol, medic specialist ORL: „Stau cu secreţiile alea în ureche, se duc la farmacie şi farmacistul le spune da, luaţi soluţia asta antimioctică sau bacteriană, puneți-o în ureche, picăturile alea nu au cum să funcţioneze.”

Dacă este tratată în primele zile de la apariţia infecţiei, otita extenă se poate vindeca în aproximativ 5-7 zile. În cazurile grave, când boala nu este tratată la timp, pacienţii trebuie internaţi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
A murit românul care a vândut NATO rușilor. Mihai Caraman, spionul care a pus „pe tavă” sovieticilor cele mai...
Digi FM
Iubire și flori pentru Celine Dion, la Paris. Fani din toată lumea au așteptat-o la hotel, ea, emoționată de...
Pro FM
Bebe Rexha, pozată de paparazzi în costum de baie, în Mykonos. Ce poze a pus ea pe Instagram
Film Now
Josh Hartnett, despre sfatul „inutil” pe care l-a primit de la colegul din „Oppenheimer”, Mat Damon...
Adevarul
Motivul pentru care Donald Trump refuză o dezbatere faţă în faţă cu Kamala Harris
Newsweek
România lansează la apă o navă de logistică pentru un grup de luptă al Olandei. Costă 375.000.000 €
Digi FM
Radu Ștefan Bănică și-a găsit mașina vandalizată: „Am văzut că e înclinată într-o parte, a fost un cuțit...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă iei mai mult paracetamol decât e recomandat. Ce să nu faci cu niciun chip dacă iei...
Digi Animal World
Momentul când o turistă este mușcată de calul Gărzii Regale Britanice. Femeia a leșinat în mijlocul mulțimii
Film Now
Sandra Bullock își aniversează ziua de naștere, prima după moartea iubitului ei: „Nu ascunde că a fi tristă...
Harvey Weinstein
Harvey Weinstein a fost transferat din închisoare în spital. Producătorul de la Hollywood are COVID-19 şi...