Localități din Cluj, plasate în carantină totală. Pentru a circula, localnicii au nevoie de declarație, iar tranzitul este interzis

Data publicării:
carantina cluj filtru politie control

Creșterea alarmantă a cazurilor de COVID-19, în ultimele 14 zile, a obligat autoritățile din județul Cluj să ia măsuri extreme. Două localităţi Sic și Săvădisla au intrat, azi-noapte, în carantină totală. Într-una dintre comune, s-au înregistrat peste 13 cazuri la mia de locuitori. În cealaltă, a fost nevoie de restricții severe, după ce zeci de persoane care au participat la un botez s-au infectat de la un lăutar, confirmat ulterior cu noul coronavirus.

Polițist: Declaraţi unde mergeţi şi pentru ce, şi dacă e ok vă las să treceţi.
Șofer: Dar am un formular din ăsta de care am avut în starea de urgenţă. Nu e ok dacă completez. ?
Polițist: Nu. Faceţi o declaraţie. Faceţi-o de pix atunci.

Toate maşinile care vin şi ies din Săvădisla, judeţul Cluj sunt oprite de filtrul poliţiştilor. Localitatea a intrat în carantină, iar accesul este interzis tuturor celor care nu locuiesc acolo sau nu au un motiv special de vizitare. Chiar şi aşa, totul trebuie trecut într-o declaraţie.

Șofer: Merg la Ciurila.
Polițist: Nu vă pot lăsa pe aici!
Șofer: Ştiam că ceva e la Săvădisla, dar nu ştiam că chiar aşa probleme. Trebuie să mă duc că am acolo la grădină de lucru şi...
Polițist: Îmi pare rău, nu se poate trece.

Șoferiță: Păi, uitaţi am cumpărat şi flori că merg la cimitir.
Polițist: Am înţeles, dar Săvădisla e în carantină.
Șoferiță: Și prin trecere nu se poate?
Polițist: Nu nu! E interzisă trecerea.
Reporter: Nu aţi ştiut că e carantină?
Șoferiță: Am ştiut, dar am zis că dacă e în trecere se poate trece, că sunt mai multe localităţi încolo şi nu ne-am gândit că se opreşte circulaţia.
Reporter: Dar nu vi se pare o măsură bună?
Șoferiță: Ba, foarte bună ni se pare şi să nu te opreşti deloc în localităţile care sunt în carantină că altfel nu scăpăm!

Șoferiță: Toată lumea trebuie să aibă grijă şi să fie conştient de ce se întâmplă! Nu unii purtăm mască, unii nu

Reporter: Nu aţi ştiut că e în carantină localitatea?
Șofer: Am văzut, dar credeam că dacă trec... asta e.
Reporter: Cum vi se pare măsura?
Șofer: Corectă!

Cu masca sub nas, în propria maşină, un localnic a putut să treacă, numai după ce a demonstrat că are domiciliul acolo.

Polițist: Bine, drum bun!
Reporter: Vedem că sunteţi primul care v-aţi pregătit până acum cu declaraţia! Aţi ştiut?
Șofer: Am ştiut!
Reporter: Unde mergeţi?
Șofer: Acasă! Aici am animalele şi stau în Săvădisla.

Șoferiță: Mi-am făcut declaraţie. Am un verişor cu retard pe care trebuie să-l duc al RMN! La 11 fără 20 are...
Polițist: Un buletin să-mi daţi, vă rog.
Șoferiță: Am înţeles. Sunt şi cadru medical, ştiu toate...
Polițist: Bine, doamna Livia, drum bun să aveţi!
Șoferiță: Toată lumea trebuie să aibă grijă şi să fie conştient de ce se întâmplă! Nu unii purtăm mască, unii nu, nu ne protejăm şi uite unde se ajunge să se închidă şi...

Cei care vor încerca să ajungă în localități peste dealuri, se vor alege cu dosar penal

În Săvădisla, rata de infectare a ajuns la 8,72 la mia de locuitori. În ultimele zile a crescut rapid numărul celor care s-au îmbolnăvit de COVID-19.

Asztalos Istvan, primar comuna Săvădisla: În data de 3 octombrie a fost un botez la care au participat 71 de persoane. În data de 15, am înţeles că de la muzicant a ieşit testul pozitiv dar asta nu înseamnă că muzicantul a dus boala la noi în Săvădisla. În data de 15 aveam o persoană, în data de 17 deja au plecat la test 32 de persoane. Din care au ieşit cu testul pozitiv 14 persoane.

În cealaltă localitate carantinată, Sic, s-a înregistrat o rată de infectare record: 13,53 de cazuri la mia de locuitori. Autoritățile spun că oamenii au luat virusul din mijloacele de transport în comun, pentru că mulți au sfidat regulile de protecție.

Mircea Abrudan, prefectul județului Cluj: Toate măsurile pe care le-am luat pentru UAT-urile cu peste 3 la mie se aplică şi aici, adică se închid restaurante, cafenele, baruri, masca e obligatorie şi în spaţiu deschis, şcolile trec în scenariul 3 şi evenimentele nu mai au loc.

Cei care vor încerca să ajungă în localități peste dealuri, se vor alege cu dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor. Iar persoanele care sunt prinse fără mască în interiorul satelor carantinate vor fi amendate cu cel puţin 500 de lei.

Reporter Măriuța Pop / Operator: Radu Tomuleț

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate