10 ani de transplanturi fără criterii legale. Neregulile, ținute secrete

Data actualizării: Data publicării:
pacient asistenta transport pat

10 ani la rând, transplanturile din România nu au respectat criterii legale. Aceasta este concluzia controlului cerut de ministrul sănătăţii la Agenţia Naţională de Transplant. Reporterii Digi24 au aflat şi ce părţi ale documentului nu au fost făcute publice de Sorina Pintea. Cât de gravă este situaţia, aflaţi dintr-un episod al campaniei „Transplant, misiune posibilă”.

Anca Baculea, fost director la Agenția Națională de Transplant: „Vorbim despre o activitate de transplant față de care Agenția Națională nu avea niciun control și nicio putere de a o monitoriza”.

 

Este principala concluzie a raportului de control făcut de Corpul de Control al Ministrului Sănătății, Sorina Pintea, dar și a Ancai Baculea, fosta șefă a Agenției de Transplant, demisă după aproape un an. În locul ei a fost numit medicul Radu Zamfir, doctorul care a supraviețuit accidentului aviatic din Apuseni de acum câțiva ani, când era într-o misiune de prelevare de organe.

Aș începe prin a-l felicita pe noul director executiv al Agenției Naționale și aș spune că sunt mândru că e unul din membrii echipei pe care o conduc”, declara, în momentul în care a fost numit, dr. Irinel Popescu, șeful Clinicii pentru Transplant Hepatic.

Corpul de Control al ministrului sănătății a mers la Agenția Națională de Transplant anul trecut, iar concluziile sunt clare: au fost acţiuni nu doar imorale, ci şi încălcări ale legii. Prelevări și transplanturi de organe fără reguli clare, sub coordonarea unui singur om: doctorul Zota, condamnat pentru trafic de ovule.

Subalternii ministrului sănătăţii nu ştiu însă concluziile raportului ori le ignoră.

Coordonarea transplanturilor, prin Ambulanța București

„Cel puţin din 2009, coordonarea activităţii de transplant nu s-a făcut de Agenţia Naţională de Transplant, conform prevederilor legale, ci de un coordonator naţional de transplant, prin Ambulanţa Bucureşti. Acesta a gestionat de fapt toate activităţile şi informaţiile privind trasabilitatea organelor prelevat de la donator la primitor, informaţii care nu se regăsesc în Agenţia Naţională de Transplant”, se spune în raportul de control al Ministerului Sănătății.

Tiberius Brădățan, secretar de stat în Ministerul Sănătății, spune că activitatea de transplant este una dintre preocupările permanente ale ministerului, deoarece oferă şansă la viaţă unor oameni, unor pacienți pentru care nu mai există alte căi de abordare. „În ultimul an, s-au făcut pași importanți pentru îmbunătățirea accesului pacienților din România la transplant”, susține oficialul.

Singurii pași vizibili sunt însă schimbările directorilor de la Agenţia de Transplant.

„În data de 5 martie, am fost sunată de ministru și anunțată că voi fi revocată din funcție, dar că vestea probabil o așteptam. Am cerut explicații, dar n-am primit nici până în ziua de azi”, spune Anca Baculea, fost director la Agenția de Transplant.

Anca Baculea a rămas fără funcţia de directoare a Agenţiei de Transplant după ce a scris o plângere penală împotriva unei firme IT din Buzău care deţinea datele din Registrul Național de Transplant. Informaţii ce trebuiau să fie la Agenţia pe care o conducea, dar nu existau acolo.

„Pot să vă spun că acea firmă privată periodic făcea o actualizare cu pacienții aflați pe listele de așteptare. În momentul în care mi s-a spus că nu am acces la acest registru, am cerut de la fiecare centru de transplant numărul pacienților de pe listele de așteptare și cu adevărat a fost această discordanță între datele pe care le-am aflat din registrul publicat pe site și ceea ce am primit de la centrele de transplant”, explică Anca Baculea.

După schimbarea celei care a sesizat problema către procurorii anti-mafia, ministrul sănătății a încredinţat speranţele bolnavilor ce au nevoie de transplant chirurgului Radu Zamfir. Medicul devenit cunoscut după tragedia aviatică de acum cinci ani din munţii Apuseni a fost numit director al Agenţiei de Transplant. Surpriză, el contrazice însă raportul Corpului de Control şi pe predecesorea lui.

Primele nereguli, făcute cunoscute în mandatul lui Vlad Voiculescu

Cele mai mari suspiciuni legate de modul în care sunt aleşi bolnavii care să primească organul salvator au început să iasă la iveală în mandatul fostului ministru al sănătății Vlad Voiculescu. El a cerut primele controale în acest domeniu. Aşa a izbucnit scandalul de la Institutul de Transplant Renal de la Cluj-Napoca.

Vlad Voiculescu, fost ministru al sănătății: „Ceea ce profesorul Lucan a făcut acolo de mai bine de 20 de ani este inimaginabil. Oameni trimiși acasă să își vândă casa ca să cumpere un organ, oameni cărora le-a fost condiționată viața fie de disponibilitatea financiară, fie că erau cineva”.

Unul dintre cazurile care a stârnit un scandal de amploare a fost cel al actorului Alexandru Arşinel. În 2013, vedeta care avea atunci 70 de ani a primit la Institutul de Transplant Renal de la Cluj-Napoca rinichiul unui tânăr de 23 de ani. Vedeta ar fi fost luată în evidenţa clinicii doar cu câteva zile înainte de operaţie, dar Arşinel a negat mereu că a intrat peste rând pe lista de transplant.

Vlad Voiculescu, fost ministru al sănătății: „Dacă erai cineva, politician, cineva care putea oferi ceva la schimb, aveai o șansă la viață. Dacă nu, nu. Toată acea junglă... fără să faci curățenie, evident lucrurile nu se vor schimba și mai mult decât atât, nici măcar reguli pentru ceea ce se va întâmpla de acum încolo nu avem”.

Lipsa regulilor a convenit

Lipsa regulilor din domeniul transplantului a fost observată şi în timpul controlului făcut anul trecut la ordinul ministrului sănătății.

„Lipsa din Registrul Naţional şi Agenţia de Transplant a informaţiilor despre traseul organelor, de la donare sau prelevare până la transplant, contravine directivei Uniunii Europene. (...) În România nu a existat şi nu există un sistem integrat de identificare a donatorului şi a primitorului care să poată identifica fiecare donare”, se spune, negru pe alb, în Raportul de control al Ministerului Sănătății.

Regulile care să dea încredere că transplanturile se fac corect trebuiau făcute de Agenţia Naţională, avizate de Consiliul Ştiinţific al Agenției şi aprobate de ministru. Nimic nu s-a întâmplat însă. Consiliul Științific nici măcar nu s-a întrunit în ultimii 4 ani, au constatat inspectorii Ministerulului Sănătății.

Anca Baculea, fost director al ANT:  „Criteriile aceastea de transparență, criteriile etice nu se regăsesc în registru. Ce pot să vă spun mai mult decât atât, procedurile de alocare, așa cum se fac în toate țările din lume, în ANT nu sunt aprobate. În acest moment, registrul cuprinde doar listele de așteptare și atât. Noi acum nu putem urmări câte donări sunt, câte prelevări. Nu se poate vedea și urmări această etichetare, acest număr de prelevare care să se regăsească în numărul de transplanturi”.

Vlad Voiculescu, fost ministru al sănătății: „Consiliul științific al ANT e format din acei domni, șefii secțiilor de transplant din România, care stabileau cine lucrează la ANT și care-s regulile. Pentru foarte mulți ani, ei nu și-au făcut reguli. E simplu de ce. Dacă nu îți faci singur reguli, atunci nu ești tras la răspundere că nu le-ai respectat. Cel mai sănătos e să nu îți faci reguli. Statul român a fost atât de naiv, încât să lase scrierea reguilor în mâna celor care beneficiau de absența lor. Acelea nu au apărut niciodată și acele reguli nu au fost forțate de ministru, așa cum ar fi trebuit să fie”.

Consiliul Științific la momentul controlului era format din medicii:

Dan Enescu - Bucureşti

Irinel Popescu - Bucureşti

Ioanel Sinescu - Bucureşti

Dorel Săndesc - Timişoara

Mihai Lucan - Cluj-Napoca

Virgil Păunescu - Timişoara

Horaţiu Suciu - Târgu Mureş

Irinel Popescu, șef Clinica Transplant Hepatic: „Noul Consiliu Științific trebuie să stabilească sistemul de alocare a organelor la nivelul teritoriului național și după acea la nivelul fiecărui program. Atunci când există un donator, cum se distribuie organele între centrele de transplant deja existente și odată ajuns organul în acel centru cum se alege pacientul”.

„ANT nu controlează nimic”

Concluziile celor care au condus Ministerul Sănătății sau Agenția de Transplant și au văzut neregulile sunt dramatice. Niciunul dintre responsabili nu a luat însă măsuri pentru a pune lucurile în ordine.

Vlad Voiculescu, fost ministru al sănătății: „ANT nu controlează nimic, ANT este în acest moment - și a fost de atâția ani - un paravan pentru unul sau doi oameni care au gestionat toată informația și deciziile pentru alocarea de organe. Este un paravan pentru o gașcă de tovarăși care și-au făcut propriile treburi. În acest proces, anumiți oameni au fost ajutați și probabil de 2-3-5 ori mai mulți au fost lăsați să moară”.

Anca Baculea, fost director ANT: „Este un domeniu foarte delicat. Este un domeniu care se confruntă cu foarte multe probleme și toate acestea sunt cauzate de orgolii, de bani și de lipsa de personal calificat. Toate aceste trei aspecte dacă le-am rezolva, atunci activitatea de transplant în România s-ar putea dezvolta și cu siguranță, creându-se și această transparență în acest lanț al activității, automat și familiile, și cetătenii români ar avea încredere”.

Una dintre soluţii ar fi intrarea României în Eurostransplant, o organizaţie non-profit ce sprijină şi încurajează transplanturile în mai multe ţări de pe continent. Sub lupa asociaţiei, autorităţile ar fi nevoite să se alinieze normelor europene. Doar că Eurotransplant nu ne primeşte printre membri, pentru că nu îndeplinim condiţiile: avem rata de donare de organe sub standardele lor. Iar până să facă statul curăţenie în domeniul transplanturilor, mii de pacienţi de pe lista de aşteptare simt că nu au niciun sprijin...

În altă țară nu ne primește nimeni. Suntem români. Așa mi s-a zis și în Austria, și în Italia, și în Spania. Suntem români și oricâți bani din lume ai avea, nu ești primit” - spune Ionuț Anghel, pacient.

Sunt pe lista de transplant din februarie anul acesta și aștept, aștept să sune telefonul în fiecare zi”, mărturisește Adela Simion, pacient.

Urmăriți mai jos o discuție pe tema transplantului în România la care au participat Carla Tănasie, realizatoarea campaniei, Sorina Pintea, ministrul sănătății, și Radu Zamfir, directorul ANT: 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri