Românii care vin din străinătate intră obligatoriu în izolare la domiciliu. Ce se întâmplă dacă măsură nu este respectată

Data actualizării: Data publicării:
Comitetul Național pentru Situații de Urgenţă a actualizat lista țărilor și zonelor cu risc epidemiologic ridicat, valabilă din 20 noiembrie 2020. Cei care vin din aceste țări trebuie să intre în carantină.
Lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat. Cei care vin de acolo intră în carantină. FOTO: Getty Images

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a declarat, joi seara, după ce Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) s-a întrunit, pentru prima dată, sub conducerea premierului Ludovic Orban, că, începând din data de 15 mai, se declară stare de alertă la nivelul României, pentru 30 de zile. În Hotărârea emisă de CNSU, autoritățile menționează că românii care vin din străinătate nu au nevoie de certificat medical care să ateste că nu au COVID-19, eliberat din țara de unde vine. Măsura ar fi fost cuprinsă în legea care a trecut miercuri de votul final din Parlament.. În schimb, toți cei care revin în România sunt obligați să intre în carantină/izolare la domiciliu.

Toate persoanele care vin în România din străinătate vor fi obligate să se izoleze la locuință împreună cu familia. În cazul în care cei care nu au această posibilitate, sau solicită acest lucru pentru a nu își expune familia, se poate opta pentru măsura carantinei instituționalizate, în spații special destinate puse la dispoziție de autorități.

„Se instituie, începând cu data de 15.05.2020, pentru toate persoanele care vin în România din străinătate, măsura carantinării/izolării la locuință împreună cu familia/aparținătorii cu care locuiesc împreună, iar pentru cele care nu au posibilitatea îndeplinirii condițiilor pentru măsura mai sus menționată sau solicită acest lucru pentru a nu își expune familia, se poate opta pentru măsura carantinei instituționalizate, în spații special destinate puse la dispoziție de autorități”, se arată în Hotărâre.

Persoanele care nu respectă măsurile de carantină/izolare la domiciliu vor fi introduse în carantină instituționalizată pentru o perioadă de 14 zile și obligate să suporte contravaloarea cazării și hrănirii pe perioada carantinei instituționalizate

Persoanele aflate în carantină instituționalizată la data de 15.05.2020, rămân în carantină în spațiile respective până la încheierea perioadei de 14 zile.

Articolul 14 din Hotărâre:

14. (1) Se instituie, începând cu data de 15.05.2020, pentru toate persoanele care vin în România din străinătate, măsura carantinării/izolării la locuință împreună cu familia/aparținătorii cu care locuiesc împreună, iar pentru cele care nu au posibilitatea îndeplinirii condițiilor pentru măsura mai sus menționată sau solicită acest lucru pentru a nu își expune familia, se poate opta pentru măsura carantinei instituționalizate, în spații special destinate puse la dispoziție de autorități.

(2) Sunt exceptate de la prevederile alin. (1) următoarele categorii de persoane:

a) conducătorii autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone;

b) membri ai Parlamentului European, parlamentari și personal aparținând sistemului național de apărare ordine publică și siguranță națională;

c) piloții de aeronave şi personalul navigant;

d) mecanicii de locomotivă și personalul feroviar;

e) personalul navigant care debarcă de la bordul navelor de navigație interioară, care arborează pavilion român, într-un port românesc, și care nu prezintă simptome asociate COVID-19, cu condiția asigurării de către angajatori a certificatului pentru lucrătorii din transportul internațional și a echipamentelor individuale de protecție împotriva COVID-19, pe timpul deplasării de la navă la locația unde poate fi contactat în perioada dintre voiajuri;

f) lucrătorii transfrontalieri care, la intrarea în România din Ungaria, Bulgaria, Serbia, Ucraina și Moldova nu prezintă simptome asociate COVID-19;

g) angajați ai operatorilor economici din România care efectuează lucrări, conform contractelor încheiate, în afara teritoriului României, la întoarcerea în țară dacă nu prezintă simptome asociate COVID-19 și dovedesc raporturile contractuale cu beneficiarul din afara teritoriului național;

h) reprezentanții companiilor străine care au filiale/sucursale/reprezentanțe pe teritoriul național, dacă la intrarea pe teritoriul României nu prezintă simptome asociate COVID-19 și dovedesc raporturile contractuale cu entitățile economice de pe teritoriul național;

i) persoanele care intră în România pentru prestarea unor activități de utilizare, instalare, punere în funcțiune, mentenanță, service a echipamentelor și tehnicii medicale, precum și a echipamentelor din domeniile științific, economic, apărare, ordine publică și securitate națională, dacă nu prezintă simptome asociate COVID-

19 și dovedesc raporturile contractuale cu beneficiarul/beneficiarii de pe teritoriul României;

j) membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și ai altor reprezentanțe diplomatice acreditate la București, posesori de pașapoarte diplomatice, personalul asimilat personalului diplomatic, precum și membrii Corpului Diplomatic și Consular al României și posesorii de pașapoarte diplomatice și de serviciu, dacă la intrarea în România nu prezintă simptomatologie asociată SARS-CoV-2;

k) angajații sistemului național de apărare ordine publică și siguranță națională care se întorc în România din misiuni executate în afara țării, dacă la intrarea în România nu prezintă simptomatologie asociată SARS-CoV-2.

(3) Persoanele care nu respectă măsurile de carantină/izolare la domiciliu vor fi introduse în carantină instituționalizată pentru o perioadă de 14 zile și obligate să suporte contravaloarea cazării și hrănirii pe perioada carantinei instituționalizate.

(4) Persoanele aflate în carantină instituționalizată la data de 15.05.2020, rămân în carantină în spațiile respective până la încheierea perioadei de 14 zile.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri