Sorina Pintea, vizita inopinată la „Marius Nasta”: „Am avut senzaţia că m-am întors în timp. Voi lua urgent măsuri”

sorina pintea captura

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a făcut o vizită inopinată, vineri, la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, pavilionul Zerlendi, în urma sesizărilor primite din partea unor pacienţi care reclamă condiţiile proaste din unitatea medicală, ea promiţând că va lua urgent măsuri pentru ca situaţia să fie remediată.

„Am trăit o dezamăgire foarte mare, am avut senzaţia că m-am întors în timp. Pacienţii nu trebuie să suporte, pe lângă boală, condiţiile proaste pe care această unitate sanitară le oferă. Pe lângă lipsa dotărilor cu aparatură şi mobilier, mizeria m-a deranjat la fel de mult. Nu înţeleg blazarea personalului medical, de ce acceptă să-i expună pe pacienţi şi pe ei înşişi, acceptând aceste condiţii de foarte multă vreme. Voi lua urgent măsuri pentru ca această situaţie să fie remediată”, a declarat Sorina Pintea, potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătăţii remis vineri AGERPRES.

Ministrul Sănătăţii a susţinut că trebuie urgent suplimentat personalul care asigură curăţenia în pavilionul Zerlendi, care are în componenţă trei secţii cu 160 de paturi.

„De asemenea, cei 8,4 milioane lei solicitaţi cu siguranţă nu sunt suficienţi pentru ca toate corpurile de clădire ale Spitalului 'Marius Nasta' să fie reabilitate, la fel cum nici lămpile ultraviolete solicitate nu sunt singurele echipamente necesare pentru dotarea acestui spital. Vom analiza şi care vor fi sancţiunile pe care le vom aplica în acest caz”, a mai declarat Sorina Pintea, conform comunicatului citat.

Potrivit MS, în urmă cu două luni, ministrul Sănătăţii a avut o întâlnire cu consiliul medical şi conducerea Spitalului "Marius Nasta", în care a solicitat întocmirea urgentă a necesarului de dotări şi reparaţii pentru această unitate sanitară.

„Ministrul Sănătăţii şi-a exprimat atunci intenţia de a finanţa lucrările de reparaţii necesare şi achiziţia de aparatură, astfel încât să fie îmbunătăţite condiţiile de cazare şi serviciile medicale oferite în acest spital. Necesarul transmis de conducerea Spitalului "Marius Nasta" la Ministerul Sănătăţii nu acoperă în totalitate nevoile de reparaţii şi dotare ale unităţii sanitare, de aceea, astăzi, ministrul Sănătăţii a decis să se implice personal în întocmirea necesarului de investiţii pentru reparaţii şi achiziţie de aparatură medicală necesară”, mai relevă sursa citată. 

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale