Exclusiv Spitalul „Marius Nasta” din Capitală, atacat de familia numeroasă a unui pacient COVID decedat

Data actualizării: Data publicării:
Familia numeroasă a unui pacient covid decedat joi seara a atacat spitalul Marius Nasta, amenințând medicii
Familia numeroasă a unui pacient covid decedat joi seara a atacat spitalul Marius Nasta, amenințând medicii Foto: Digi24

Unul dintre principalele spitale COVID din țară, Institutul „Marius Nasta” din București, a fost atacat joi seara de rudele furioase ale unui pacient COVID care a decedat. A fost vorba despre un grup destul de numeros, care a amenințat medicii și pacienții internați la Institutul Marius Nasta. Managerul instituției va merge vineri să depună o plângere penală.

Beatrice Mahler, managerul institutului Marius Nasta, a declarat la Digi24 că nimeni nu a fost rănit, dar atât medicii, cât și pacienții sunt speriați. Rudele furioase au încercat să intre pe ferestre ca să ajungă la secția de terapie intensivă și au amenințat medicii.

Pacientul care a decedat joi seara avea 40 de ani și suferea de obezitate. Recalcitrante și violente, rudele bărbatului - peste 15 persoane - nu au putut fi oprite la intrare de paza spitalului și în aceste condiții a fost solicitat sprijinul poliției.

Manager: „Personalul și pacienții, extrem de speriați”

„Din păcate, în această seară a fost o situație extrem de neplăcută la Institutul Marius Nasta, cauzată de decesul unui pacient tânăr infectat cu virusul SARS-CoV-2, un pacient cu comorbidități. În momentul în care familia a fost anunțată de evenimentul produs, practic un grup mare de cetățeni au forțat intrarea în spital, au ajuns la pavilionul COVID, au urcat pe ferestrele pavilionului și au încercat să intre pe geamuri - să spargă ferestrele, practic, pentru că asistentele și medicii au reușit să închidă pavilionul”, a relatat dr. Beatrice Mahler la Digi24.

„Nu pot să vă spun decât că personalul și în primul rând pacienții au fost extrem de speriați și sunt la acest moment extrem de speriați, pentru că siguranța lor a fost pusă în pericol. Vorbim de pacienți critici, vorbim de pacienți care sunt în terapie intensivă covid și care nu au nevoie de astfel de evenimente”, a punctat managerul spitalului.

În prezent, situația este sub control și la spital au ajuns poliția și jandarmii și au intervenit extrem de rapid. Poliția va rămâne de pază la ambele porți ale instituției medicale în această noapte.

„Căutau să agreseze personalul nu doar verbal”

„Astfel de situații nu sunt de dorit, mai ales că din informațiile pe care le am de la pază și de la colegii mei, grupul de persoane care a intrat cu forța în Institut căutau să agreseze personalul medical nu doar verbal, cum au făcut-o, ci și fizic. Este extrem de trist că acest lucru se întâmplă și că efortul pe care îl facem și care vă asigur că este complet și constant nu este apreciat de aparținători”, a comentat dr. Beatrice Mahler.

Managerul a precizat că a fost un grup de circa 20 de bărbați care au trecut cu ușurință de cei doi paznici de la poarta Institutului și au avut un comportament agresiv. „Nu a fost nimeni rănit, dar în acel moment în pavilionul COVID erau și ambulanțe, care se prezentau cu alți pacienți. Practic, a fost pusă în pericol siguranța pacienților din Marius Nasta”, a punctat Mahler.

„Persoanele recalcitrante nu au reușit să intre în pavilionul COVID, dar au încercat să intre pe ferestre în clădire. Ei au încercat să ajungă în partea de terapie intensivă COVID, dar este un singur pavilion și vocile lor, zgomotul din curte, practic, a fost auzit nu doar de pacienții din pavilionul COVID, ci și de pacienții din pavilionul de pneumologie”, a precizat dr. Beatrice Mahler.

„Cu siguranță mâine voi depune o plângere la Poliție, pentru că este anormal să fie pusă în pericol siguranța cadrelor medicale și a pacienților din Marius Nasta”, a încheiat managerul.

 

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri