„Și eu sunt Alexandra”. 43 de copii din București, dați dispăruți în 2019, nu au fost găsiți

Data actualizării: Data publicării:
Sad small boy is looking thru bus window.
Foto: Guliver/Getty Images

Peste 230 de minori au fost dați dispăruți în acest an, în București, iar 43 dintre aceștia încă nu au fost găsiți, precizează Poliția Capitalei. Poliția încă încearcă să identifice și 24 de copii dispăruți de anul trecut.

În primele 6 luni ale anului 2019, au fost înregistrate 236 cazuri de plecări/dispariții de minori, 43 de cazuri încă fiind în lucru, au declarat reprezentanții Poliției Capitalei, pentru Mediafax.

„Precizăm faptul că aproximativ 95% dintre aceste sesizări reprezintă plecări voluntare și repetate ale minorilor internați în centre de plasament”, se mai arată în sursa citată.

Totodată, la finalul anului trecut, cifrele arătau că 24 de copii dați dispăruți nu au fost găsiți. În total, în anul 2018, în București, au fost înregistrate 519 cazuri de dispariții.

Editor web: Alina Popescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri