Care sunt paşii pentru deschiderea unui proces şi ce trebuie să conţină cererea de chemare în judecată

Data publicării:
800px-Tribunalul Bucuresti

Cererea de chemare în judecată trebuie să conţină, în primul rând, datele de identificare ale celui care deschide procesul. Acestea sunt numele complet, codul numeric personal, seria şi numărul cărţii de identitate, adresa de domiciliu, dar şi adresa la care vreți ca instanţa să vă comunice documentele din dosar. Solicitarea se transmite la instanţă fie prin poştă, fie prin fax sau email, însă poate fi depusă şi personal.

În solicitarea înaintată instanţei cel care deschide procesul este obligat să menţioneze datele de identificare ale celui sau ale celor împotriva cărora este deschis dosarul. De asemenea, în solicitarea de chemare în judecată se vor menţiona obiectul dosarului şi motivele legale pe care se întemeiază solicitarea. Mai mult, se vor menţiona şi probele pe care cel care deschide procesul intenţionează să le folosească. Probe pot fi declaraţiile de martori, expertize sau alte documente.

După ce dosarul a ajuns la instanţă, judecătorul de caz verifică dacă toate aceste date au fost menţionate în cererea de chemare în judecată. În cazul în care nu mai este nevoie de completări la dosarul cauzei, magistratul acordă un prim termen de judecată. Acesta nu poate fi mai scurt de 15 zile sau de cinci zile, în cazul unor proceduri urgente, pentru ca cei chemaţi în judecată să îşi poată pregăti apărarea. Apoi, emite citaţii pentru toate părţile din dosar.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri