Sari la conținut

Cele mai populare propuneri transmise pe maisimplu.gov.ro

 

Cele mai populare propuneri:

„Declaraţia de înregistrare în scop de TVA-Formularul 088

Începând cu 01.02.2015 ANAF a emis Ordinul 18/2015 prin care s-a aprobat o nouă procedura de înregistrare a unui agent economic în scop de TVA cu condiţii mult mai stricte în ceea ce priveşte acest lucru prin introducerea unei declaraţii inexistente până acum şi anume Declaraţia 088 prin care se acordă un punctaj solicitantului şi în urmă acestuia este înregistrat în scop de TVA sau nu. Lucru justificat întrucât, conform ANAF, în materie de TVA s-au făcut foarte multe fraude fiscale, mai ales cu TVA intracomunitar (din spaţiul Uniunii Europene).

În urmă analizării punctajului acordat solicitantului de cod TVA, unul dintre cele mai întâlnite motive de refuz a acordării codului de înregistrare în scop de TVA este acesta : „persoană impozabilă NU justifică intenţia şi NU are capacitatea de a desfăşura activitate economică, pentru a fi înregistrată în scopuri de TVA” .

Însă ANAF ignoră cu desăvârşire jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie care s-a pronunţat asupra dreptului unei persoane impozabile (firme) să solicite şi să fie înregistrată în scop de TVA dacă îndeplineşte condiţiile de formă impuse de lege.

Hotărârile Curţii Europene de Justiţie sunt obligatorii pentru toate statele membre ale Uniunii Europene”.

Posibilitatea de a plăti on-line orice

„Plata online este o metodă folosită în mai multe ţări care atât uşurează muncă celor de la gisee (cozi mai mici, timp mai mult) cât şi pe cea a plătitorului (câteva click-uri scutesc plimbatul prin trafic şi statul la cozi)

Se poate cere deschiderea unui cont unic pe un site prin CNP (care este unic) şi, de ce nu, încă o metodă de identificare (adresa de domiciliu, adresa de e-mail, etc)”.

Timbrul Fiscal

„Eliminarea Timbrului Fiscal sau înlocuirea acestuia cu o taxa/comision şi posibilitatea achitării acestuia prin internet.”

Amendă circulaţie

„Primeşti o amendă, o plăteşti la fisc, dacă nu trimiţi chitanţă doveditoare la poliţie, acelaşi fisc, chiar acelaşi ghişeu îţi spune după două luni, să zicem, că nu ai achitat amendă”

Înmatriculare Auto

„Timpul extraordinar de mare pentru o simplă procedura administrativă care în Spania, Germaina, UK durează 30 minute.

Procedura extraordinar de greoaie:

- O zi pierdută la RAR pentru citirea unei serii de şasiu, care de cele mai multe ori este în loc vizibil.

- Înscrierea la Primărie – 2-3 ore (asta dacă ai cele 2-3-4 certificate de atestare fiscală corecte şi care expiră în luna în curs)

- Obţinerea nerecuperarii taxei de la ANAF (copii xerox după toate actele auto, CI, etc) – te plimbi de 2 ori – depunere/ridicare

- Plata taxa de înmatriculare (la primărie), de talon (la CEC/BCR), pentru Numere (la poliţie), pentru autentificare la RAR

- Faci cel puţin 3-4 rânduri de fotocopii

În Germania, totul se face la un singur birou cu durata 30 de minute când este aglomeraţie”.

Simplificare procedura pentru Carte de Identitate

„La preschimbarea actului de identitate se cer mereu aceleaşi documente. Nu ar fi mai simplu, datele persoanei existând la ora actuală într-o baza de date a poliţiei, că în cazul nemodificarii datelor de contact, preschimbarea să se facă pe baza unei simple cereri semnată în original în faţă funcţionarului de la secţia de poliţie?”

Etichete: oameni , acte , propuneri , administratie , birocratie , societate , debirocratizare , maisimplu.gov.ro

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale