Efectul prezenței militarilor americani la Deveselu

Data publicării:
mancare

Micile afaceri din zona bazei militare de la Mihail Kogălniceanu merg din ce în ce mai bine. Cei aproape 2000 de soldaţi americani care sunt staţionaţi constant în judeţul Constanţa aduc profit patronilor. Acelaşi lucru se întâmplă şi la Deveselu, în judeţul Olt. Afacerile locale au început să înflorească şi în oraşele din Polonia în care americanii au trimis recent trupe, relatează Digi24.

Numărul militarilor americani din baza de la Mihail Kogălniceanu a crescut considerabil la începutul acestui an când au sosit încă 500 de soldaţi de peste ocean. Oamenii de afaceri din localitate au început să-şi dezvolte afacerile.

„Acolo era un magazin şi l-am transformat într-un pub, nefiind în localitate am zis că o sa fie bine şi am avut dreptate. 80, 90 la sută din clienţi sunt americani”, spune Ioan Enache, patronul unui restaurant din Mihail Kogălniceanu.

Bucătarii au un meniu special pentru clienţii veniţi de peste ocean.

Restaurantul a luat o dezvoltare în special pentru ei. Preferă berea la sticlă, berea românească. Avem un vin bun care a prins bine”, afirmă Ioan Enache, patronul unui restaurant din Mihail Kogălniceanu.

Acelaşi lucru se întâmplă şi în judeţul Olt, aproape de baza unde se află scutul antirachetă de la Deveselu.

S-a simtit o oarecare îmbunătăţire şi din punct de vedere al turismului. Gradul de ocupare al hotelurilor a fost de 100% în perioada cât s-a construit şi acum”, afirmă Tudorel Rădoi , patron complex turistic.

Soldaţii americani, veniţi la Devesleu, au avut o parte foarte importantă pentru dezvoltarea infrastructurii, a turismului. Dânşii vin şi solicitată anumite servicii, iar calitatea acestora s-au îmbunătăţit”, adaugă Cristina Şoimu, reprezentant hotel.

Aceeaşi situaţie o întâlnim şi în Polonia. Câteva mii de soldaţi americani au ajuns la începtul acestui an în baza de lângă orăşelul Zagan. Autorităţile locale spun că venirea lor le-a adus promovare gratuită în toată lumea.

Să fii promovat într-un mod atât de intens în Polonia, în Europa, pe alte continente, să fim asociaţi într-un mod pozitiv cu pacea, cu apărarea ne-ar fi costat, în alte condiţii, milioane de dolari să beneficiem de toate astea”, declară Daniel Marchewka, primarul din Zagan.

Ca şi în România, magazinele locale, restaurantele şi barurile sunt cele mai populare. Două noi pizzerii se vor deschide în curând.

„Avem deja bucătari care lucreză pentru americani, avem frizeri şi alţi furnizori de servicii. Asta arată că numărul de locuri de muncă din oraş a crescut”, afirmă preşedintele Consiliului Local din Zagan.

Anul acesta a ajuns în Europa o brigadă mecanizată americană formată din 4000 de militari care vor staţiona timp de nouă luni în Germania, Polonia, România, Bulgaria şi Ţările Baltice.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum ai putea lua pensie dacă faci muncă în gospodărie. Tipurile de activități pentru care primești bani
Digi FM
Ce se face în a doua zi de Paște și ce tradiții respectă românii în Lunea Albă. Obiceiuri care se păstrează...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată Julia Chelaru, fosta membră a trupei Exotic, la aproape 50 de ani. Și-a etalat formele voluptoase...
Film Now
Dakota Johnson iubește din nou. Cine este bărbatul care a ajutat-o să treacă peste despărțirea de Chris Martin
Adevarul
Harta pascală a României: de la drobul cu porc din Banat la pasca moldovenească și preparatele orientale din...
Newsweek
Vechimea din străinătate contează la pensie. Cum să-ți crești pensia chiar dacă nu mai lucrezi în țară
Digi FM
Cine e Peter Magyar, fostul colaborator al lui Viktor Orban, devenit principalul lui adversar. A promis o...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Când pică Paștele ortodox și Paștele catolic în următorii 10 ani (2027-2036). Calendar complet și diferențe...
Digi Animal World
Cum reacționează un câine atunci când e certat de stăpân pentru năzbâtia făcută. Imaginile sunt virale
Film Now
Pamela din Dallas, mai senină ca oricând. Victoria Principal are 76 de ani, o viață liniștită departe de...
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...