Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, revine cu explicaţii privind declaraţia legată de accesul pe piaţa muncii în statele europene. El spune că în niciun caz nu este vorba de o piedică sau de o limitare a accesului românilor în spaţiul european, ci mai degrabă dorinţa mea, aşa cum a fost întotdeauna, de a apăra şi promova interesele românilor şi ale companiilor româneşti.
FOTO: INQUAM PHOTOS - Octav Ganea
Totodată, ministrul adaugă că afirmaţiile sale reprezintă o subliniere a necesităţii de a standardiza la nivel european legislaţia şi procedurile privind accesul pe piaţa muncii în statele europene, astfel încât să avem condiţii egale de acces pentru toţi cetăţenii Uniunii Europene.
El adaugă că nu a pus şi nici nu va pune vreodată în discuţie cele patru libertăţi fundamentale.
„În legătură cu declaraţiile făcute astăzi la dezbaterea care a avut ca subiect principal criza forţei de muncă, nu pot să nu remarc evaluările nejustificate fără preocuparea de a înțelege mesajul în spiritul său şi pentru care consider că este necesar să fac următoarele precizări:
Aceste declaraţii au fost făcute în contextul în care România se confruntă cu o criză acută de forţă de muncă, intenţia mea fiind aceea de a propune soluţii care să vină în sprijinul nostru al tuturor, atât din punct de vedere economic cât şi social.
NU am pus, NU pun şi nici NU voi pune vreodată în discuţie cele patru libertăţi fundamentale pe care se bazează Uniunea Europeană: libera circulaţie a persoanelor, a mărfurilor, a serviciilor şi a capitalurilor. Dar dacă o problemă nu este discutată la nivel european, toate celelalte state membre consideră că lucrurile sunt perfecte. Astfel, din România au plecat sute de mii de tineri către alte state, efectele fiind oportunităţi de dezvoltare diminuate, iar economia ţării noastre fiind afectată.
Cele spuse de mine reprezintă o subliniere a necesităţii de a standardiza la nivel european legislaţia şi procedurile privind accesul pe piaţa muncii în statele europene, astfel încât să avem condiţii EGALE de acces pentru toţi cetăţenii Uniunii Europene.
În niciun caz NU este vorba de o piedică sau de o limitare a accesului românilor în spaţiul european, ci mai degrabă dorinţa mea, aşa cum a fost întotdeauna, de a APĂRA şi PROMOVA interesele românilor şi ale companiilor româneşti.
Aşa cum am mai declarat şi cu alte ocazii la întâlnirile cu omologi la nivel european, în contextul discuţiei despre variante de promovare a unor scheme europene de şomaj, o astfel de măsură NU trebuie să ţină cont doar de problemele cu care se confruntă unele state membre, în special cele dezvoltate economic, în defavoarea celorlalte. În Europa Centrală și de Est, de exemplu, șomajul nu a înregistrat cote alarmante nici în perioada de criză, problema principală fiind migrația forței de muncă, în special cea calificată către state mai prospere din Vestul Europei. Acest fenomen duce la dezechilibre majore pe piața muncii, care afectează potențialul de creștere și încetinește convergența la nivelul Uniunii Europene. Prin urmare, o eventuală funcție de stabilizare macroeconomică trebuie să aibă în vedere, în special, interesele statelor afectate de deficit al ocupării pe piața muncii şi TREBUIE să aibă ca principal SCOP sprijinul financiar pentru acţiuni de încurajare a întoarcerii forţei de muncă în ţările de origine.
Indiferent de sensibilităţile europene AM REPREZENTAT şi VOI REPREZENTA întotdeauna interesul României şi al românilor!”, a scris Eugen Teodorovici pe Facebook.
„Permisul de muncă să fie acelaşi, ca şi timp, în toate statele. Nu mai ai voie, după primul permis, să-ţi reînnoieşti dreptul de muncă, ca să fii obligat să migrezi în Europa. Că aşa, dacă ajunge în Germania şi primeşte drept de muncă, nu o să se mai întoarcă în veci în Croaţia, România, de unde a plecat. Trebuie să fie discutată o astfel de măsură. Maximum 5 ani şi la revedere, te duci în altă ţară şi îţi cauţi loc de muncă”, a explicat Teodorovici.
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Informaţii suplimentare
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului- Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile)- Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos)- Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează- A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului- Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web- Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share)- Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc)- Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează.- Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.