A murit fetița din Iași ai cărei părinți au refuzat să o trateze de cancer

Data actualizării: Data publicării:
fetita bianca iasi cancer

Fetiţa de nouă ani din localitatea Bohotin, comuna Răducăneni, care suferea de cancer renal şi ai cărei părinţi au refuzat să o mai trateze a murit.

fetita bianca iasi cancer
FOTO: Adevărul

Fata suferea de cancer renal în fază avansată încă de la vârsta de doi ani. Atunci a fost diagnosticată cu nefroblastom cu histologie nefavorabilă, formă tumorală care a recidivat de-a lungul anilor, deşi a fost operată.

"Am fost informaţi de cei de la Spitalul de Pediatrie Sfânta Maria că pe 14 februarie a murit copilul din Răducăneni. Fata se afla în atenţia noastră din cursul anului trecut. Copilul era diagnosticat cu o tumoră gravă. În ultima perioadă, tratamentul operator nu era posibil. De asemenea, nici transplantul de celule stem", a declarat vineri, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi, Tiberiu Bantaş.

La începutul lunii ianuarie, din cauza gravităţii bolii copilului, DGASPC a dispus efectuarea îngrijirilor paliative la domiciliu, prognosticul medicilor fiind rezervat.

Deşi la debutul bolii părinţii s-au implicat în asigurarea tratamentului şi îngrijirii copilului, în ultimul an au refuzat chimioterapia de linie 3 sau internarea în spital, motivând că medicii vor să vândă organele copilei.

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu anul trecut şi a efectuat o anchetă în cazul fetiţei bolnave de cancer. Părinţii au motivat în repetate rânduri că refuză efectuarea unei intervenţii chirurgicale şi spitalizarea copilului de teamă ca nu cumva să îi fie "furate şi vândute" organele. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
A murit românul care a vândut NATO rușilor. Mihai Caraman, spionul care a pus „pe tavă” sovieticilor cele mai...
Digi FM
Iubire și flori pentru Celine Dion, la Paris. Fani din toată lumea au așteptat-o la hotel, ea, emoționată de...
Pro FM
Bebe Rexha, pozată de paparazzi în costum de baie, în Mykonos. Ce poze a pus ea pe Instagram
Film Now
Josh Hartnett, despre sfatul „inutil” pe care l-a primit de la colegul din „Oppenheimer”, Mat Damon...
Adevarul
Motivul pentru care Donald Trump refuză o dezbatere faţă în faţă cu Kamala Harris
Newsweek
România lansează la apă o navă de logistică pentru un grup de luptă al Olandei. Costă 375.000.000 €
Digi FM
Radu Ștefan Bănică și-a găsit mașina vandalizată: „Am văzut că e înclinată într-o parte, a fost un cuțit...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă iei mai mult paracetamol decât e recomandat. Ce să nu faci cu niciun chip dacă iei...
Digi Animal World
Momentul când o turistă este mușcată de calul Gărzii Regale Britanice. Femeia a leșinat în mijlocul mulțimii
Film Now
Sandra Bullock își aniversează ziua de naștere, prima după moartea iubitului ei: „Nu ascunde că a fi tristă...
Harvey Weinstein
Harvey Weinstein a fost transferat din închisoare în spital. Producătorul de la Hollywood are COVID-19 şi...